PCRM şi-a desfăşurat al VIII-lea Congres

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova s-a convocat în al VIII-lea Congres. În cadrul acestuia au fost operate câteva modificări la statutul formaţiunii, adăugându-se noi termeni prin care s-a subliniat în mare parte că "Republica Moldova este stat capturat, iar actuala guvernare este formată ilegal". Totodată, comuniştii au declarat că nu recunosc legalitatea alegerilor prezidenţiale desfăşurate recent, transmite IPN.

În cadrul Congresului, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a făcut o retrospectivă a ultimilor patru ani pentru formaţiune, menţionând că Partidul Comuniştilor a fost lovit din toate părţile, că a fost trădat şi părăsit de mii de membri. În acelaşi timp, politicianul a subliniat că ţara este într-o situaţie foarte proastă, agricultura se distruge, satele sunt părăsite de oameni, instituţiile se închid, iar PCRM este puterea care ar putea scoate statul din criză. În context, liderul comuniştilor şi-a încurajat colegii să fie pregătiţi oricând de alegeri spunând că PCRM va insista pe desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate.

Vladimir Voronin a criticat Partidul Socialiştilor, spunând că atunci când autorităţile de la Chişinău au decis să semneze Acordul de Asociere cu UE această formaţiune nu s-a opus, iar acum, după ce liderul socialiştilor, Igor Dodon, a fost ales în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, nici acesta nu se mai opune acestui document, care potrivit comuniştilor, este în defavoarea Moldovei.

Printre altele, Vladimir Voronin a subliniat că PCRM nu recunoaşte preşedintele ales şi nu va conculcra cu acesta în niciun fel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.