PCRM îl cheamă pe Roman Revenco la audieri în cazul Volkov
Fracţiunea Partidului Comuniştilor solicită audierea directorului Serviciului Grăniceri (de la 1 iulie Poliţie de Frontieră – n.r.), Roman Revenco, pentru a oferi informaţii despre gestionarea banilor europeni pentru securizarea frontierei de stat a Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Săptămâna trecută, mandatarul Companiei Ericsson AB în Republica Moldova, Vladimir Volkov, a vorbit într-o conferinţă de presă despre spălări de bani în acest proiect, spunând că Roman Revenco ar fi implicat în aceste scheme. La începutul acestei săptămâni, preşedintele Asociaţiei obşteşti „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, a declarat că Vladimir Volkov a fost arestat după informaţiile făcute publice şi este ameninţat cu moartea de către Roman Revenco.
Uniunea Europeană a oferit pentru securizarea frontierei de stat a Republicii Moldova un grant european de 10,2 milioane de euro. Licitaţia pentru realizarea proiectului a fost câştigată de către compania Ericsson din Suedia. Ericsson a subcontractat o companie din România, care, la rândul ei, a angajat un subcontractant zonal ca să execute lucrările. Subcontractant zonal este compania pe care o reprezintă Vladimir Volkov.
Roman Revenco a fost chemat în Parlament pentru joia viitoare, 12 iulie.