PCRM continuă să rămână favoritul alegătorilor
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 47% dintre cetăţenii care au o opţiune de vot ar alege Partidul Comuniştilor. PCRM ar acumula cel mai mare număr de voturi. Totodată, popularitatea partidului scade în ultimul timp, arată rezultatele Barometrului socio-politic Omnimas, realizat de Compania IMAS-Inc.
Conform studiului, pentru PCRM, acum un an (în noiembrie 2006) ar fi votat 59% din alegători. Ultimul sondaj din octombrie curent atesta aceeaşi popularitate ca şi în prezent - 47%.
Următoarea în topul preferinţelor alegătorilor este Alianţa „Moldova Noastră”, pentru care ar vota 17%, faţă de 10% în noiembrie 2006 şi 13% în luna octombrie. Alte partide, care ar accede în Parlament, în condiţiile în care pragul electoral ar fi de 6% ar fi: Partidul Democrat (8%), Partidul Popular Creştin Democrat (7%), Partidul Social Liberal şi Partidul Liberal câte 6%. Partidul Democraţiei Sociale şi Partidul Social Democrat, care recent au decis să fuzioneze ar acumula câte 4% şi respectiv 3%.
De menţionat că 40% din respondenţi nu au avut o opţiune de vot, iar 9% au declarat că nu ar vota.
Preşedintele R. Moldova şi liderul PCRM, Vladimir Voronin, continuă să se bucure de cea mai mare încredere – 46%. El este urmat de premierul Vasile Tarlev – 45%, spicherul Marian Lupu – 34%, primarul de Chişinău Dorin Chirtoacă – 29%, liderul AMN Serafim Urecheanu – 23%, etc.
Populaţia continuă să aibă cea mai mare încredere în biserică – 84%, care este urmată de primărie – 65%, mass-media – 59%. De cea mai mică încredere se bucură partidele politice – 23% şi sindicatele – 27%, arată rezultatele sondajului, citat de Info-Prim Neo.
Sondajul a fost realizat în perioada 27 noiembrie – 4 decembrie pe un eşantion de 1083 persoane, eroarea maximă de eşantionare fiind de 3%.