Partidul Comuniștilor acuză postul public de televiziune Moldova 1 de cenzură și planifică o acțiune de protest în fața sediului companiei „Teleradio-Moldova”. Aceasta, după ce televiziunea a respins un material electoral al formațiunii, care urma să fie difuzat cu titlu gratuit. De cealaltă parte, conducerea TRM spune că a fost nevoită să ia această decizie întrucât liderul PCRM, Vladimir Voronin, se lansează într-o serie de declarații care nu se încadrează în conceptul legal de „expunere a programelor electorale”, neglijând interdicția de a utiliza timpii de antenă gratuiți pentru agitație electorală împotriva altor subiecți electorali, transmite IPN.
Partidele beneficiază în primele 15 zile ale campaniei electorale de 10 minute gratuite la radio și de 5 minute la televiziune, potrivit Regulamentului privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media, aprobat de CEC. „Partidului Comuniștilor i s-a atras atenția că publicitatea politică sau electorală va conține doar materiale care exclud mesaje înșelătoare, imorale, discriminări de orice tip, mesaje sexiste, limbaj licențios sau injurii care lezează onoarea și demnitatea persoanei, calomnii, îndemnuri la ură între persoane, națională, rasială sau religioasă”, precizează directorul general Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu.
Potrivit lui, compania a acordat PCRM un termen de 12 ore pentru ajustarea conținutului materialului prezentat la prevederile cadrului normativ și transmiterea acestuia pentru difuzare cu cel puțin 24 de ore înainte de ora emisiei, în caz contrar instituția își rezervă dreptul de a nu-l pune pe post.
Partidul Comuniștilor a declarat că este vorba despre un caz ieșit din comun de încălcare a drepturilor alegătorilor. „Conducerea Moldova 1 a refuzat în mod arbitrar să ofere gratuit timpi de antenă pentru discursul preelectoral al președintelui PCRM, Vladimir Voronin, adresat alegătorilor în contextul referendumului constituțional din 20 octombrie, în ciuda faptului că acest lucru este prevăzut de lege. Postul public de televiziune, care este obligat să fie vocea tuturor cetățenilor, a ales să fie parte a cenzurii, încălcând în mod flagrant Codul Electoral, care impune acces egal la aer pentru toți concurenții electorali”, se arată în comentariul PCRM.
Formațiunea a anunțat pentru miercuri o acțiune de protest în fața sediului TRM, începând cu ora 13.30.