Pavel Postica: Viitorul scrutin ar putea fi invalidat de Curtea Constituțională

Parlamentarii Republicii Moldova nu au adaptat sistemul electoral conform adreselor emise de către Curtea Constituțională în decembrie 2016 pentru că în cadrul acestor documente se regăsesc elemente sensibile pentru societatea moldovenească. Opinia aparține directorului de program aL Asociației Promo-LEX Pavel Postica și a fost făcută în cadrul dezbaterilor publice „De ce Curtea Constituțională nu a fost auzită în problema alegerilor prezidențiale?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Pavel Postica evidențiază faptul că responsabilitatea pentru executarea acestor adrese aparține Parlamentului, însă nici guvernările precedente, nici actuala guvernare nu au făcut nimic pentru soluționarea acestor probleme sistemice.

„Probabil, e vorba de anumite chestiuni legate de imaginea acelor actori care își vor asuma responsabilitatea să vină și să facă modificări nu numai pe aceste subiecte care sunt foarte sensibile. Trebuie să recunoaștem că atât rolul și implicarea bisericii în viața socială, în viața politică din Republica Moldova este un subiect destul de sensibil. Noi trebuie să recunoaștem că implicarea mass-media, indiferent de cine este patronul, cine stă în spatele ei oficial sau neoficial, iarăși este un subiect destul de sensibil pentru Republica Moldova. Anume din aceste considerente actorii politici au luat decizia să nu facă nimic în privința modificării legislației electorale, sperând, probabil, că asta este mai simplu”, a declarat Pavel Postica.

Directorul de program Promo-LEX afirmă că, dacă cele șase adrese ale CC nu vor fi îndeplinite, atunci la următorul scrutin prezidențial judecătorii constituționali pot invalida alegerile. „Eu am o frică foarte mare că în cazul în care astfel de situații se vor repeta cu aceeași amploare cu care au fost contestate în alegerile prezidențiale din 2016, am putea nimeri în situația în care alegerile să fie invaliditate de Curtea Constituțională. În această situație Curtea Constituțională va avea suficiente argumente și să zică: „fraților noi v-am subliniat care sunt problemele, v-am acordat timp și există termenul legal pentru soluționarea acestei probleme, dar voi nu ați făcut nimic. Mai mult ca atât, voi ați admis perpetuarea acestor probleme pe parcursul diferitor scrutine și voi ați lăsat ca aceste probleme să afecteze inclusiv acest scrutin”, a spus el.



Pavel Postica spune că un rol cheie în acest caz are Comisia Electorală Centrală chiar dacă există o altă hotărâre ca CC care prevede că modificările la Codul electoral nu pot fi făcute într-un termen de șase luni până la următorul scrutin electoral.

„Pe masă Comise Electorale Centrale este un proiect care demult putea fi discutat și la ziua de astăzi, atunci când practic s-a terminat această stare excepțională și se revine la un regim normal de activitate, deja se putea discuta despre proiecte propriu-zise care pot fi puse pe masa inclusiv a deputaților în Parlament”.

Dezbaterile „De ce Curtea Constituțională nu a fost auzită în problema alegerilor prezidențiale?”, sunt ediția a 132-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.