Patru medici, arestați în dosarele acordării gradelor de invaliditate contra cost

Patru medici-experți, reținuți de Centrul Național Anticorupție în dosarele acordării gradelor de invaliditate contra cost, au primit mandate de arestare, la demersul procurorilor anticorupție. Instanța de judecată a decis plasarea în arest a acestora pe termene între 15 şi 30 de zile. Trei persoane urmează a fi plasate în Penitenciarul 13, iar una – în arest la domiciliu, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, CNA menționează că alte două persoane se află în izolatorul CNA pe un termen de 72 de ore, urmând ca procurorii să ceară instanței arestarea lor. O persoană, intermediar, din cele șapte reținute în data de 18 august, a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției, colaborează cu ancheta și este cercetată în stare de libertate.

În total, în jur de 20 de persoane, printre care medici-experţi şi intermediari, sunt suspectate de complicitate la schema de acordare contra mită a gradelor de dizabilitate. Centrul Naţional Anticorupţie face un apel către cei care au avut de suferit de pe urma acţiunilor ilegale ale angajaţilor CNDDCM sau ale unor terţi să sune la linia naţională anticorupţie 0 800 55555 sau să depună denunț oficial la sediul CNA.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.