Patru autospeciale de intervenţie la incendii vor ajunge la direcţiile şi secţiile pentru situaţii excepţionale din Teleneşti, Donduşeni, Soroca şi Nisporeni. Autospecialele au fost donate de către Scoţia, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în total pompierii scoţieni au donat 6 autospeciale şi un echipament de descarcerare. O autospecială a rămas la Chişinău şi una a mers la Bălţi. Altele patru vor ajunge în raioane.
Donaţia este parte a unui proiect iniţiat în 2009, în cadrul căruia anterior au fost donate alte 18 autospeciale.
Solicitat de IPN, şeful adjunct al Direcţiei Situaţii Excepţionale Soroca, Vladimir Pripişneac, a spus că în prezent distanţa de la unitatea de pompieri şi până la localităţile deservite ajunge şi la 50 de kilometri, pe când normativele prevăd maximum 20 de kilometri. Direcţia intenţionează să deschidă două unităţi cu deservire a localităţilor din zona de nord şi sud a raionului, iar unitatea donată va fi antrenată la una din aceste untităţi, a mai spus Vladimir Pripisneac.