Patronatele nu vor majora de la 1 mai salariul tarifar în sfera nebugetară
Patronatele nu vor majora, începând cu luna mai, salariul tarifar pentru prima categorie de salarizare pentru salariaţii din sfera nebugetară, aşa cum a fost stabilit recent în cadrul unor negocierilor tripartite Guvern–Patronate–Sindicate.
Vicepreşedintele Confederaţiei Sindicatelor Libere Solidaritatea, Oleg Budza, a declarat pentru Info-Prim Neo că Patronatele, deşi au fost de acord să majoreze de la 1 mai pentru sfera nebugetară salariul tarifar pentru categorie de salarizare de la 550 la 650 de lei de lei, recent au înştiinţat partenerii sociali că majorarea va fi posibilă doar de la 1 iulie.
Potrivit lui Budza, deoarece Patronatele nu şi-au respectat promisiunea, sindicatele vor „insista categoric” ca de la 1 iulie salariul tarifar să fie majorat până la 750 de lei. Potrivit lui, anume această cifră a fost propusă iniţial de sindicate, aceasta însă nu a fost acceptată în cadrul negocierilor.
Totodată, sursa citată a menţionat că în cazul în care Patronatele nu vor dispune majorarea salariului tarifar până la 750 de lei, sindicatele vor îndemna salariaţii să apeleze la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Budza şi-a motivat afirmaţiile prin faptul că deşi garantarea condiţiilor de viaţă este prevăzută de Constituţia R. Moldova, acestea nu sunt asigurate, inclusiv şi din cauza faptului că salariul tarifar nu este nici măcar la nivelul minimumului de existenţă de 850 de lei.
Oleg Budza spune că o altă regulă de joc, pe care sindicatele o vor pune în aplicare în cazul în care Patronatele nu vor satisface cererea sindicatelor va fi organizarea manifestărilor de protest şi a pichetărilor.