Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, a adresat o pastorală la Învierea Domnului în care menționează că slăvita sărbătoare a Învierii ne amintește an de an că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, S-a întrupat și S-a făcut om ca să-l elibereze pe om din robia morții și să-l reîntoarcă la Ziditorul și Părintele Său, restabilindu-l în starea de fiu și moștenitor al Împărăției Sale. Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a transmis în mesajul său pastoral că această sărbătoare luminată stă la baza mântuirii și învierii noastre, iar Paștile devine izvorul și baza unității creștine, transmite IPN.
„Iubiții mei, să înmulțim Pacea lui Hristos în inimile noastre și „atunci vom fi părtași şi ai Învierii Lui”. Învierea Mântuitorului aduce lumii întregi pacea şi bucuria. Hristos Cel Înviat nu a găsit un cuvânt mai potrivit pentru a-l adresa Femeilor Mironosiţe în dimineaţa Învierii, decât: „Bucuraţi-vă!”, iar Apostolilor le-a rostit cuvânt plin de nădejde: „Pace vouă!”. Pacea şi bucuria, izvorâte din minunea Învierii să cuprindă întreaga umanitate. În această zi de Sărbătoare a sărbătorilor „să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, să zicem „fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere”, astfel încât, cum ne povăţuieşte Sfântul Ioan Gura de Aur în ziua aceasta, „să intrăm toţi în bucuria Domnului nostru”, a menționat ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove.
„Drept-măritori credincioşi, Învierea din morţi a Celui răstignit să ne ajute de a rămâne tari şi uniţi întru dreapta credinţă, aşa cum ne învaţă marele Pavel Apostolul: „Să aud despre voi că staţi statornici într-un Duh, împreună luptându-vă într-un suflet, pentru credinţa Evangheliei”. „Vestindu-vă bucuria de netăgăduit a Învierii lui Hristos, vreau să vă ştiu pe toţi, fiii şi fiicele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova, atât cei din ţară, cât şi cei plecaţi departe de Patrie şi Neam, uniţi spiritualiceşte, „ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare”, a adăugat ÎPS Vladimir.
„Mitropolia Basarabiei se alătură către toată creștinătatea luminată de Învierea Domnului. Îndrumăm pe toți creștinii să aduceți prin cuvânt și fapte bune bucurie și lumină în sufletele celor bătrâni, celor bolnavi, celor orfani, celor ce sunt în pribegie, cei ce suferă din cauza războiului din Ucraina, să simtă și ei iubirea jertfelnică a lui Hristos cel răstignit și înviat pentru mântuirea lumii. Iar nespusa bucurie a Învierii Domnului să se sălășluiască întru noi. Hristos Cel ce a biruit moartea să reverse asupra noastră viață, sănătate, pace, belșug de bucurii sufletești și, întru toate, bună sporire”, a spus ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
„Fiecare în parte și întreaga națiune română avem trebuință, acum mai mult ca oricând, de unitate, de împreună viețuire, de îngăduință și iertare, de comuniune în adevăr și dreptate, de iubire sfântă, pe care nu se poate să n-o simțim prezentă în această noapte de lumină, la această Sfântă Liturghie și Împărtășanie cu Sfintele Taine. Și, Doamne, de am putea păstra această stare de iubire, din momentele înălțătoare izvorâte din Taina Învierii lui Hristos, și de am putea face lucrătoare în familiile noastre, în mijlocul neamului nostru, peste tot unde suntem chemați, să slujim în societate, să putem inspira și pe agresorii neamului și pe dușmanii credinței noastre, am putea avea atunci, astfel, mai puțini dușmani și răuvoitori”, a mai spus ÎPS Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
Hristos a Înviat!