Oamenii legii anunță despre o captură de droguri în valoare de patru milioane de lei. E vorba despre 15 000 de pastile ,,ecstasy”, ascunse într-o boxă muzicală, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, activitatea infracțională a fost documentată timp de două luni. S-a stabilit că liderul grupării criminale este un cetățean al Republicii Moldova, stabilit peste hotare, de unde dirijează schema criminală. Bărbatul introducea ilegal droguri în țară, ulterior fiind comercializate de alți membri ai grupării, care aveau roluri de curieri și depozitari. Sunt doi tineri de 24 și 26 de ani, domiciliați în capitală.
„În temeiul unei informații operative a poliției, precum că ar urma să fie introdusă ilegal în țară o cantitate impunătoare de droguri, prin intermediul unei rute de transportare a coletelor cu destinația ,,Germania-Republica Moldova”, oamenii legii au descins cu percheziții”, se menționează într-un comunicat de presă.
În timpul verificărilor efectuate, ofițerii INI, cu suportul câinelui din Direcția chinologică a IGP au depistat și ridicat 15 000 de pastile ,,ecstasy” camuflate în boxă muzicală.
Dacă substanțele narcotice ajungeau la destinație, acestea urmau a fi plasate în ascunzișuri și comercializate prin intermediul magazinelor online. Valoarea estimativă a drogurilor excluse din circuit constituie circa 4 000 000 de lei.
Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru circulație ilegală a drogurilor, în proporții deosebit de mari, cu scop de înstrăinare, de către un grup criminal organizat. Cei doi tineri au fost plasați în arest. În privința liderului grupării criminale, polițiștii urmează să dispună anunțarea în căutare internațională, cu ulterioara reținere. Suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 ani.