„Oricum, documentele programatice ale PSRM și acțiunile liderilor formațiunii s-au dovedit a fi incitante, motivându-i pe cetățeni să se îndrepte spre polul opus al preferințelor politice. Astfel, concluzia de bază ar fi că acțiunile hazardate ale PSRM reprezintă, de fapt, pași spre Unire pentru societate per ansamblu. Dacă-i așa, atunci să fie într-un ceas bun!..”
---

Interesul poartă fesul 

Criza guvernamentală țintește atenția cetățenilor asupra polemicilor și declarațiilor politicienilor. Ne-am convins nu o singură dată că, de obicei, politicienii spun ceea ce le-ar plăcea alegătorilor, dar fac ceea ce le convine lor. Există multiple exemple, în acest sens, iar câteva dintre acestea chiar merită menționate în contextul actualei crize. De exemplu, ne amintim că în preajma și imediat după alegerile parlamentare din februarie 2019 Maia Sandu își asigura alegătorii: „Nu facem coaliție nici cu Partidul Democrat, nici cu Partidul Socialiștilor”. Peste câteva luni, în iunie, s-a procedat exact invers, constituind o coaliție cu socialiștii. Altminteri, actuala componență a Parlamentului și-ar fi, demult, dat obștescul sfârșit, iar alegerile parlamentare anticipate s-ar fi desfășurat încă pe 6 septembrie 2019. Cinci luni mai târziu, coaliția ACUM-PSRM s-a destrămat, iar PSRM constituise o nouă majoritate parlamentară cu Partidului Democrat din Moldova (PDM). În acel context, Igor Dodon, după învestirea cu voturile PSRM și PDM, în noiembrie 2019, a Guvernului Chicu, declara pentru agenția TASS: “PSRM nu va face coaliție cu PDM pentru că e un partid toxic”. Însă numai câteva luni mai târziu, în martie 2020, PSRM și PDM și-au oficializat relațiile, coalizându-se în toată regula.

Actualmente, avem practic aceeași situație. PSRM și Partidul Șor au format o majoritate, similară celei a PSRM și PDM din noiembrie 2019, dar se rușinează să recunoască că s-au coalizat, fiindcă liderul PSRM consideră că deputații Partidului Șor ar fi în serviciul mafiei și bandiților. Astfel, n-ar trebui să existe niciun fel de dubii că peste câteva luni de la eventuala învestire a guvernului Durleșteanu, PSRM și partidul Șor se vor coaliza în toată legea. Doar știm că interesul poartă fesul.      

Aberații promițătoare...  

Ne-am convins că politicienii își schimbă opiniile și atitudinile mai des decât accesoriile igienice. Totuși, este important să ne asigurăm că există anumite limite pentru manevrele nerușinate ale acestora. Statutele și programele politice ale partidelor ar trebui să stabilească clar limitele acestor manevre. Realitățile, însă, ne demonstrează că documentele statutare nu au, practic, nicio valoare. Astfel, recent PSRM și-a adoptat noul program politic, prevederile căruia au fost încălcate imediat de liderul formațiunii. S-a întâmplat în momentul când Igor Dodon a înaintat candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministru.

Într-adevăr, pe de o parte, noul program al formațiunii prevede în mod expres că: “PSRM se pronunță pentru interzicerea ca persoanele cu dublă cetățenie să ocupe cele mai înalte funcții publice: președinte, prim-ministru, președinte al Parlamentului, judecători ai Curții Constituționale”. Pe de altă parte, opina publică a fost informată încă acum 10 ani că Mariana Durleșteanu și-a redobândit cetățenia română. Este adevărat că în cazul doamnei Durleșteanu există un factor atenuat – ea și-a redobândit cetățenia română pe 9 mai 2011. Acum, pentru a se conforma câtuși de puțin rigorilor programatice, liderii PSRM ar fi trebuit să clarifice un lucru în privința atitudinilor Marianei Durleșteanu: pentru ea, 9 mai, este Ziua Europei sau Ziua Victoriei?

Din păcate, putem afirma cu certitudine că liderul PSRM, Igor Dodon, și-a pierdut calitate de testor, pe care a aplicat-o cu succes în cazul votării pentru Nicolae Timofti la funcția de șef al statului etc. De aceea, după nominalizare, s-a dovedit că Mariana Durleșteanu nu se încadrează în tiparele programatice ale PSRM, cu tot cu tezele Foii de parcurs pentru scoaterea Republicii Moldova din criză:

• menținerea Vectorului European al Moldovei, dar nu a celui spre Est, așa cum prevede noul program al PSRM;
• adoptarea Programului de Emergență cu FMI și partenerii externi pentru asigurarea reformelor și suportului financiar, nu cu Banca Eurasiatică de Dezvoltare (BED) sau Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură (BAII), așa cum prevede, de asemenea, programul politic al PSRM.

De fapt, puțin contează ce are de gând să facă Mariana Durleșteanu. Contează că liderii PSRM vor să rămână înșurubați la guvernare, chiar dacă încalcă flagrant prevederile documentelor statutare și programatice ale formațiunii. Nu e de mirare, așa s-a întâmplat și în cazul învestirii guvernului de tranziție al lui Ion Chicu. Acesta din urmă, pe lângă faptul că deținea cetățenia românească, mai insista și pe unirea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, propunând chiar un pachet de reforme în acest sens.

Așadar, ne convingem că programul politic al PSRM nu face nici cât o ceapă degerată, fie că ne referim la cel vechi, fie că la cel nou. Cât privește alegătorii PSRM, aceștia încă sunt mulți, dar... sunt departe de a înțelege finețurile comportamentului elitelor socialiste, care iată că peste noapte au devenit conservatoare, evident, din interes personal. Vor cu tot dinadinsul să se conserveze la guvernare!  

Concluzii

Politicienii moldoveni, de orice coloratură politică, una spun și alta fumează. De aceea, ascultându-i, trebuie să analizăm și faptele lor, precum și datele statistice referitoare la procesele care le însoțesc acțiunile. În acest sens, după alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte al Republicii Moldova, în 2016, contrar prevederilor programatice ale PSRM, el a înaintat la funcția de premier doar persoane deținătoare a cetățeniei românești – Maia Sandu, Ion Chicu și Mariana Durleșteanu. Este, de fapt, recunoașterea faptului că majoritatea oamenilor talentați și profesioniști din țară se consideră români și își doresc, mai mult sau mai puțin, aderarea Republicii Moldova la UE.

Potrivit sondajelor de opinie, în perioada de după alegerea liderului PSRM în funcția de șef al statului, numărul cetățenilor moldoveni care pledează reunificarea Republicii Moldova cu România a crescut de la 12%, în 2016, până la 37%, în 2020. Niciun alt lider politic nu a contribuit atât de mult la apropierea Republicii Moldova de România. Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți că apropierea de România s-a produs nu datorită eforturilor PSRM, ci în pofida acestora. Oricum, documentele programatice ale PSRM și acțiunile liderilor formațiunii s-au dovedit a fi incitante, motivându-i pe cetățeni să se îndrepte spre polul opus al preferințelor politice. Astfel, concluzia de bază ar fi că acțiunile hazardate ale PSRM reprezintă, de fapt, pași spre Unire pentru societate per ansamblu. Dacă-i așa, atunci să fie într-un ceas bun!