PAS va sesiza CEC privind funcționarii electorali delegați de PSRM și Partidul Șor

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, va depune un demers la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru a cere ca membrii birourilor electorale delegați de Partidul Socialiștilor și Partidul Politic Șor să fie schimbați cu alte persoane din registrul funcționarilor electorali, dacă aceștia nu răspund la telefon sau nu au de gând să reacționeze. În opinia sa, astfel, socialiștii încearcă disperat să obstrucționeze votul în diasporă, fie direct, prin intermediul exponenților lor la CEC, transmite IPN.

Potrivit lui Sergiu Litvinenco, conform legii, partidele parlamentare deleagă membri în birourile electorale în diaspora. Iată că socialiștii și Partidul Politic Șor s-au gândit să nu delege oameni reali. Cei pe care i-au delegat formal fie că nu răspund la telefon, fie, daca răspund, habar nu au că au fost delegați, spune candidatul PAS. În opinia sa, acest lucru se face intenționat pentru a tărăgăna procesul de vot, deoarece este una când sunt 9 membri într-un birou electoral și e cu totul altceva când sunt 7 sau și mai puțin.

A doua problemă semnalată de Sergiu Litvinenco este ne-repartizarea numărului suficient al operatorilor. Deși s-au solicitat 3, CEC-ul a alocat doar 2.

Contactată de IPN, purtătoarea de cuvânt a PSRM, Carmena Sterpu, nu a răspuns la telefon, după care a revenit cu un mesaj că nu poate vorbi în acest moment.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.