Un nou partid a apărut pe scena politică din Republica Moldova. Este vorba despre Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de fostul premier Vasile Tarlev. Partidul a fost înregistrat la ASP și a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
Vasile Tarlev, președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, a declarat că la data de 9 februarie 2024 a avut loc Congresul de fondare, au fost alese organele de conducere și s-au făcut modificări la statut și program.
Fostul premier acuză că au fost create bariere la înregistrarea partidului, dar acestea au fost depășite și formațiunea a fost înregistrată la ASP. La fel, spune că sunt mii de cereri de aderare a noilor simpatizanți la partid. În context s-a adresat cetățenilor ca, indiferent unde locuiesc, să adere la formațiune.
Partidul se poziționează ca fiind „pentru țară, pentru neam, pentru realizări concrete și un viitor mai bun a generațiilor și a Republicii Moldova”. Membrii partidului nu vor apela la „metodele distructive, așa cum fac alți colegi, dar vor tinde să fie eficienți în activitatea de zi cu zi”, a mai spus Vasile Tarlev.
Partidul „Viitorul Moldovei” va propune un pachet de reforme pentru dezvoltarea statului în domeniul economic, social, în educație și securitate. Membrii formațiunii vor promova o politică de dezvoltare a patriotismului, a dragostei față de țară și pentru păstrarea integrității teritoriale și bunăstării satului, se angajează președintele formațiunii.
Partidul va insista pentru păstrarea statutului de neutralitate al țării. Potrivit lui Vasile Tarlev, aderarea la un bloc militar va duce la distrugerea statului Republica Moldova. „Noi nu suntem împotriva Uniunii Europene, noi nu suntem împotriva Uniunii Euroasiatice, noi suntem pentru Republica Moldova și vom fi acolo unde este interesul național”, a declarat fostul premier, adăugând că problemele strategice și importante trebuie decise prin referendum național.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.