Partidul Unității Naționale: Trebuie să avem un minister de reintegrare cu România

Preluarea legislației în domeniul reformării justiției și aducerea procurorilor români pentru a începe combaterea corupției mari. Sunt soluțiile Partidului Unității Naționale (PUN) pentru a asigura Republicii Moldova o justiție independentă, similară celei din România. Reprezentanții formațiunii spun că Unirea Republicii Moldova cu România ar fi cea mai scurtă cale, în procesul dezvoltării țării și ridicării nivelului de trai al cetățenilor până la nivelul statelor europene, notează IPN

În timpul
dezbaterii electorale organizate de IPN, reprezentantul partidului condus de Octavian Țîcu a calificat Republica Moldova drept un stat căruia-i este imposibil să mai existe pe cont propriu, iar căderea frontierei de la Prut le-ar asigura cetățenilor o îmbunătățire a calității vieții, prin majorarea salariilor, pensiilor, burselor studențești și îndemnizațiilor sociale.

„Obiectivul nostru este să ne reunim cu țara-mamă, prin asta scăpăm de cele 40 de consulate și ambasade pe care le avem în toată lumea, gândiți-vă la costurile respective. În jur de 2 miliarde de euro costă întreținerea instituțiilor Republicii Moldova, mă refer la Guvern, Președinție. Republica Moldova a rămas un stat capturat, un stat care servește doar corupților și oligarhilor. Trebuie să ne unim. Românii ne iubesc și românii ne așteaptă”, a spus Alexei Paluță, candidat la funcția de deputat pe lista Partidului Unității Naționale.

Reprezentantul PUN spune că justiția din dreapta Prutului poate fi reformată doar preluând experiența României în acest sens.

„În România justiția a început a funcționa din 2007, dovada că sistemul de la noi nu funcționează este că șmecherii din România își găsesc refugiu în Republica Moldova. Trebuie să avem un minister de reintegrare cu România și din România să preluăm toate inițiativele legislative, cele care au fost elaborate cu sprijinul Uniunii Europene. Pentru aceasta nu trebuie să cheltuim niciun ban”, a spus Paluță.

Potrivit sondajelor de opinie, ideea Unirii Republicii Moldova cu România este împărtășită de un număr mare de cetățeni. De cealaltă parte, la scrutinele anterioare, formațiunile unioniste n-au reușit să treacă pragul electoral, pentru ca acest segment al populației să fie reprezentat în Parlament. Alexei Paluță își explică fenomenul prin faptul că liderii unioniști n-au făcut decât să discrediteze idealul Unirii.

„Republica Moldova este o fabrică de corupție, inclusiv presa, majoritatea instituțiilor media sunt suprimate politic. La 30 de ani de independență Republica Moldova este un stat falit. În toate partidele sunt oameni de treabă și oameni oportuniști care doar se folosesc de moment. Unionismul s-a bucurat, cu ghilimele de rigoare, de așa lideri ca Roșca, un agent KGB-ist sută la sută”, a spus Alexei Paluță.

La alegerile parlamentare din 11 iulie, Partidul Unității Naționale se va regăsi pe buletinul de vot
cu numărul 10.

La ultima dezbatere electorală din seria „Analizăm Cererea și Oferta electorală – 2021” au mai participat reprezentantul Partidului Democrat din Moldova și reprezentantul Partidului Unității Naționale.

Agenția IPN A desfă
șurat dezbaterile electorale cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.