Partidul Socialiştilor şi-a ales o nouă componenţă a Consiliului republican

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a organizat cel de-al XI-lea Congres Extraordinar al formaţiunii. În cadrul Congresului a fost examinată situaţia social-politică din Moldova, a fost aprobată redacţia nouă a statutului formaţiunii, precum şi a fost aleasă noua componenţă a Consiliului Republican al PSRM, transmite IPN.

La congres au fost schimbaţi 23 de membri, din 48, ai Consiliului republican. Printre membrii noi se regăseşte deputatul din grupul socialiştilor, Ion Ceban. De asemenea, nou membru este şi Elena Hrenova, reprezentant al socialiştilor în Consiliul municipal Chişinău. Restul 21 sunt membri ai organizaţiilor teritoriale din ţară.

În cadrul lucrărilor, delegaţii Congresului au adoptat o Rezoluţe prin care consideră că prioritatea de bază a politicienilor din Republica Moldova trebuie să o constituie soluţionarea numeroaselor probleme de ordin economic şi social pe intern. De asemenea, membrii PSRM declară că orice declaraţie sau acţiune a guvernării care vine în detrimentul reglementării diferendului transnistrean trebuie stopată.

În rezoluţia congresului se mai menţionează că integrarea euroasiatică trebuie privită ca vector de dezvoltare a politicii externe a Republicii Moldova. Congresul recomandă reprezentanţilor organelor de conducere ale partidului participarea cât mai activă în cadrul forurilor şi platformelor de discuţii şi constituire a Uniunii Euroasiatice şi intensificarea relaţiilor cu partenerii din Federaţia Rusă, Kazahstan şi Belarus.

La 29 mai curent a avut loc o scindare în Partidul Socialiştilor, între veteranii şi membrii mai noi ai formaţiunii. Atunci a fost declarată crearea platformei ideologice distincte în cadrul partidului – „Patria-Rodina”. În urma şedinţei Consiliului republican al PSRM din 4 iunie, Veronica Abramciuc şi Valentin Crîlov au fost excluşi din executivul Partidului Socialiştilor. Aceştia nu au fost membri ai Consiliului Republican.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.