Partidul „Renaştere” poate acumula voturi doar în cadrul unui bloc de stânga, CAMPANIE IPN

La 30 noiembrie au loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. O parte din partidele politice deja au început, oficial sau neoficial, activităţile electorale, altele încă nu. Agenţia IPN şi-a propus să fixeze „portretele” formaţiunilor politice, înregistrate în percepţia societăţii, până la declanşarea oficială a campaniei electorale. Credem că este un exerciţiu util pentru electoratul din Moldova care va obţine informaţie concentrată suplimentară de care va putea ţine cont în ziua alegerilor, dar şi pentru înseşi partide care vor obţine indicii în plus pentru corectarea imaginii. S-ar putea ca acest tablou să prindă bine şi pentru o mai bună înţelegere între ceea ce vrea să fie şi ceea ce este în realitate un partid sau altul din Republica Moldova. În acest scop, mai mulţi experţi au fost solicitaţi să se exprime vizavi de şansele partidelor de a ajunge în viitorul legislativ, cum şi-au îndeplinit promisiunile făcute la fostele alegeri, eventualele coaliţii, subiecte, tactici şi strategii pe care acestea le vor utiliza pentru a se impune mai mult în faţa electoratului. Formaţiunile politice sunt prezentate în ordinea dictată de numărul mandatelor deţinute în actualul legislativ şi scorul electoral obţinut în ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în anul 2010.
---

Partidul „Renaştere”, condus de Vadim Mişin şi reprezentat de 3 deputaţi în actualul parlament, practic nu are şanse să ajungă în viitorul legislativ. Şanse ar avea doar în cadrul unui bloc format din mai multe partide de stânga. Această formaţiune contează pe voturile alegătorilor vorbitori de rusă, însă problema este că sunt mai multe partide care încearcă să atragă aceste voturi.

Expertul în politologie Denis Cenuşa spune că plecarea lui Vadim Mişin din Partidul Comuniştilor este, cel mai probabil, în continuare văzută ca trădare de către electorat, cel puţin de către acel electorat care ar fi putut să-l voteze. Cel mai mare atu al formaţiunii ar fi faptul că Vadim Mişin cunoaşte bine care sunt „păcatele” liderului PCRM, Vladimir Voronin, şi ale altor membri ai PCRM. Această informaţie l-ar ajuta să genereze interes pentru formaţiunea sa. Însă din avantaj rezultă dezavantajul, şi anume că orice critică adresată foştilor colegi de partid va fi în mod automat extinsă asupra lui Vadim Mişin, ca veteran al PCRM şi exponent al regimului lui Voronin în trecut.

Denis Cenuşa e de părere că şansele electorale ale acestui partid sunt foarte mici, chiar aproape de zero. Partidul nu s-a prea manifestat până acum. Toată retorica electorală ar putea să se bazeze pe criticarea guvernării pro-europene şi pe fluturarea drapelului rus. Reieşind din magnitudinea influenţei reale a acestui partid este puţin probabil că vor fi alocaţi bani într-o strategie electorala costisitoare. Alinierea la un bloc electoral ar fi unica oportunitate a formaţiunii, spune expertul, aici ar fi posibilă unificarea cu alte partide, unde mai sunt dintre cei care au fugit anterior din PCRM. Dar un asemenea bloc ar fi greu de imaginat, având în vedere coexistenţa într-un singur bloc a unei multitudini atât de mari de interese individuale.

Victor Juc, vicedirector al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a amintit că Partidul Renaştere a fost creat de câţiva deputaţi care au intrat în Parlament pe lista Partidului Comuniştilor şi care într-un anumit moment, din considerente cel mai probabil financiare, au ieşit din componenţa fracţiunii şi au creat un partid nou, orientat mai mult spre a proteja interesele vorbitorilor de rusă. Acest partid nu s-a manifestat practic în niciun fel, iar liderul Vadim Mişin parcă era mai activ în fracţiunea comuniştilor.

Victor Juc crede că, dacă se va face o coaliţie largă a partidelor de stânga, în frunte cu Partidul Socialiştilor, nu este exclus să se regăsească cineva din Partidul Renaştere în viitorul legislativ. Dar un bloc larg are nevoie de 12% voturi pentru a trece pragul electoral. Expertul spune că e puţin probabil să se facă un bloc al partidelor de stânga, pragul electoral este foarte mare, iar electoratul lor este mic.

Expertul e de părere că activitatea parlamentară a acestui partid şi a liderului său se va încheia cu expirarea mandatului forului legislativ actual. Nu crede că electoratul rusolingv va vota pentru „Renaştere” în detrimentul comuniştilor. Au mai fost tentative de a cocheta cu electoratul rusolingv, anterior Partidul „Patria-Rodina” în scrutinul din 2005 a luat un rezultat mai bun, dar după aceea nu a mai reuşit să atragă susţinători. Victor Juc spune că prea multe partide încearcă să atragă voturile vorbitorilor de rusă.
---

În cadrul acestei campanii IPN a publicat materiale despre aprecierile date de către experţi Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Partidului Liberal Democrat din Moldova, Partidului Democrat din Moldova, Partidului Liberal şi Partidului Liberal Reformator.

Mariana Galben, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.