“Parteneriate pentru inclziune” a luat sfârşit. Iată ce rezultate a înregistrat



Parteneriate pentru inclziune” a luat sfârşit. Iată ce rezultate a înregistrat


La 29 noiembrie, AO “Femeia şi Copilul-Protecţie şi Sprijin” din Criuleni a organizat conferința de totalizare a proiectului ”Parteneriate pentru incluziune”, eveniment care a întrunit cca 170 de specialişti din domeniul învăţământului preşcolar, asistenţei sociale şi administraţiei publice locale.

Victoria Secu, directoare executivă a AO “FCPS”, a prezentat rezultatele proiectului, care a pornit de la studierea provocărilor, şi anume: acces limitat la educaţia timpurie a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, inclusiv cu dizabilităţi; cadre didactice din grădiniţe întâmpinau dificultăţi în organizarea procesului educational incluziv; nivel scăzut de participare a părinţilor în educaţia şi recuperarea copilului cu dizabilităţi de vârstă timpurie; parteneriatul intersectorial în asigurarea incluziunii socio-educaţionale a copiilor de vârstă timpurie puţin eficient.

În planul strategic, de la care au pornit activităţile proiectului, implementatorii au inclus, întâi de toate, analiza nevoilor de formare în domeniul incluziunii socio-educaţionale şi elaborarea unui program de formare; instruirea reprezentanţilor din cel puţin 300 grădiniţe din ţară, a specialiştilor din domeniul educational şi social; consolidarea parteneriatului în domeniul incluziunii socio-educaţionale a copiilor de vârstă timpurie. Au urmat stabilirea unui modul de instruire, şi organizarea a 40 de traininguri de patru zile fiecare, în care au fost implicaţi aproximativ 1000 de personae. Ulterior în grădiniţe s-au deplasat cu vizite de monitorizare echipele mobile de mentori. Înainte de a fi pornite trainingurile, echipa implementatoare a organizat şi desfăşurat 35 de reuniuni raionale pentru consolidarea parteneriatului intersectorial.

Rezultatele proiectului în cifre:
- 300 de grădiniţe, implicate din 195 de comunităţi;
-1154 de personae instruite în domeniul incluziunii socio-educaţionale;
- 814 cadre didactice;
- 63 de specialişti din SAP;
- 42 de specialişti responsabili de educaţia timpurie din cadrul direcţiilor rationale/municipal de învăţământ;
- 236 asistenţi sociali comunitari,
- 103 vizite de consultanţă în comunităţi pentru soluţionarea problemelor de incluziune socio-educaţională pentru cel puţin 50 de copii cu cerinţe educaţionale special, inclusiv cu dizabilităţi.

La conferinţa de totalizare a fost prezentă Tatiana Maxim, mama unui băiat cu cerinţe educaţionale speciale, care a fost încurajată în acţiunile sale de către specialiştii implicaţi în proiect. Moderatoul conferinţei, specialist în dezvoltare organizaţională Serghei Lîsenco, i-a oferit cuvântul, în calitate de beneficiar direct al proiectului.

„Sunt din satul Măgdăceşti, raionul Criuleni. Am un copil ca toţi copiii, doar cu necesităţi speciale. Am beneficiat şi eu de incluziunea timpurie. Copilul meu fregventează grădiniţa de la patru ani. Văzând că el nu face faţă programului, am hotărât să-l mai las încă un an în grupa pregătitoare. Când a venit în colectiv nou, era agresiv faţă de alţi copii. Am avut o şedinţă cu doamnele din administraţia grădiniţei, specialiştii de la SAP şi de la AO „FCPS”, ca să vedem unde este problema, de ce se manifestă el în aşa fel. Am decis împreună că ar fi bine să vedem cum se va manifesta el fiind cu mine la grădiniţă. Pe parcursul a două săptămâni, am mers cu el la grădiniţă, participam la activităţi, dansam, stăteam şi eu pe scăunel alături de el. Atunci el a văzut cum intru eu în relaţii cu copiii, cum comunic cu ei, şi a zis, că dacă mama este prietenă cu copiii, atunci şi eu am să fiu prieten. Datorită acestei practici eu am atins multe rezultate cu copilul meu. Acum pot spune că el este un copil ca toţi, doar că necesită mai multă atenţie. Este foarte benefică incluziunea din grădiniţă” – a relatat Tatiana Maxim propria sa experienţă.

Moderatorul a cerut opinia participanţilor la traininguri. Iată câteva:

„Noi, cei din preşcolaritate, tare suntem bucuroşi că am beneficiat de aşa proiect. Ne considerăm treapta zero, dar, de fapt, suntem treapta unu – cea mai principală pentru copiii noştri. Aţi fost alături de noi, ne-aţi învăţat, ne-aţi îndrumat. Noi continuăm să facem ceea ce ne-aţi învăţat şi avem rezultate bune, inclusiv o colaborare frumoasă cu SAP-ul şi cu şcoala” (Elena Brânzan, Ialoveni).

„Vreau să confirm că a fost un proiect util, de care au avut nevoie specialiştii şi părinţii implicaţi în traininguri. Dar n-ar fi bine să punem punct aici. Mai este şi mai este de lucru. Da, copiii beneficiază, copiii au dreptul de a fregventa grădiniţa, suntem toţi de acord că trebuie să fie incluşi timpuriu, dar mai avem de muncit asupra problemelor şi dificultăţilor care apar, şi trebuie să găsim soluţii pozitive, să încurajăm cadrele didactice care lucrează cu aceşti copii cu probleme. Mai avem a motiva şi a convinge părinţii să accepte să cunoască problema copilului şi să participe la procesul educaţional în grupă, alături de copilul său”. (Aurelia Muştuc, specialist pe educaţia timpurie la Direcţia Educaţie din rl Şoldăneşti).

„Vreau să menţionez: cunoştinţele pe care le-am căpătat în cadrul acestor formări mi-au dat curajul să scriu şi să câştig recent un proiect pentru a ajuta copiii cu CES din grădiniţa noastră şi pentru ca să-i dezvoltăm, să ajutăm şi părinţii, şi cadrele didactice. În opinia mea, mai avem nevoie de nişte abilităţi, poate la nivel de practică”. (Antonina Lapicuş, instituţia „Viorica” din satul Pârâta, raionul Dubăsari).

”Ştim cu toţii ce înseamnă să iniţiezi un proiect şi să-l implementezi. În numele organizaţiei noastre, felicit AO „FCPS” din Criuleni pentru rezultatele frumoase, pe care le-au sesizat cei care au beneficiat de acest proiect, le-au sesizat evaluatorii interni şi externi, şi în primul rând – copiii, care au beneficiat de o asistenţă mai bună, altfel organizată, netradiţională. Educaţia incluzivă în grădiniţe trebuia începută demult-demult, şi firesc ar fi fost să pornim cu incluziunea educaţională timpurie, dar odată pornită, trebuiau stabilite nişte reguli, nişte norme, şi ne bucurăm că avem aici reprezentantul Ministerului Educaţiei, pe care îi rugăm să încerce să urgenteze suportul normativ pentru ca grădiniţa să poată activa”. (Agnesia Eftodi, „LUMOS Moldova”).

Maria Vrânceanu, reprezentantă a Ministerului Educaţiei, spunea „Proiectul ne-a pus să lucrăm împreună, dar fiecare pe filiera lui, în beneficiul copilului, care are nevoie de cea mai mare implicare a tuturor profesioniştilor, care lucrează la nivel de comunitate. Ceea ce părea imposibil la început – să punem educatorii, asistenţii sociali să colaboreze, să facă planuri individualizate pentru copii, au demonstrat activităţile - se poate. Chiar de la bun început, proiectul a fost axat pe necesităţile concrete şi de moment privind incluziunea socio-educaţională a celor mai mici copii. Am participat la toate etapele acestui proiect, inclusiv la cele de monitorizare şi mentorare a activităţilor, şi am întâlnit educatori, care dacă e să comparăm cu începutul proiectului, au manifestat mai multă încredere în forţele lor, pentru că toate activităţile proiectului au fost bine gândite ca să formeze această încredere r, ca să le dea forţe educatorilor să poată depăşi problemele, care, iniţial, s-au gândit că „nu este o problemă a mea”. Şi părinţii au căpătat mai multă încredere, că există profesionişti, în comunitate, care pot să le acorde ajutor copiilor lor. A fost un proiect bun, un proiect uman, îmi pare rău că s-a finisat, dar ne punem speranţa că vom fi în continuare sprijiniţi de către partenerii noştri de dezvoltare, în implementarea şi altor proiecte axate pe necesităţile de dezvoltare a copiilor mici, pentru că avem nevoie. Şi aici vreau să mulţumesc din tot sufletul din partea mea personal şi din partea MECC, Ambasadei Cehiei în RM, pentru sprijinul pe care ni l-aţi acordat şi ni-l acordaţi în continuare, pentru că primele grădiniţe, cum le numeam noi, cu practici incluzive, tot cu sprijinul Dvs le-am dezvoltat în R. Moldova, la Orhei, Edineţ, Ştefan-Vodă, Leova, şi a fost de bun augur. Mulţumiri Caritas, care au fost alături de noi în acest proces”.

Maria Vrânceanu a mai adăugat, că atitudinea AO „FCPS” în acest proiect a fost „absolut profesionistă şi absolut creativă la orice etapă şi în orice activitate au promovat în cadrul seminarelor”, remarcând utilitatea şi calitatea materialelor informative diseminate în cadrul trainingurilor.

Ambasadorul Zdenek Crejci a dat asigurări că Republica Cehă va susţine şi în continuare proiectele sociale din Moldova: „Republica Cehă va pune accent pe cooperarea pentru dezvoltare din acest sector în perioada 2018-2023. Vom ţine cont de necesităţile Republicii Moldova şi de experienţa Republicii Cehe din domeniul dat”, a spus Excelenţa Sa.

Vladimir Cerbov, reprezentant Caritas Republica Cehă în Moldova, a prezentat raportul de evaluare externă a proiectului, şi a spus, printre altele, că evaluatorul a apreciat trainingurile drept benefice, remarcând necesitatea unui chestionar pre şi post test. Evaluatorul a mai remarcat necesitatea continuării unor asemenea întruniri pentru a discuta problemele aferente şi a identifica soluţiile potrivite. În acelaşi timp, evaluatorul a remarcat importanţa proiectului, care a fost îndreptat spre rezultat de impact, şi a recomandat o colaborare mai strânsă între instituţiile statului şi cu ele, în special CRAP şi SAP, în vederea asigurării durabilităţii proiectului.

Participanţii au mai lucrat în ateliere, în cadrul cărora au discutat despre provocările actuale ale educaţiei timpurii, au descris problemele şi au căutat soluţii, care răspund la trei întrebări: „Ce trebuie de schimbat?”, „Cum trebuie de schimbat?” şi „Cine trebuie să fie implicat în această schimbare?”.

Proiectul ”Parteneriate pentru incluziune” a fost susținut financiar de către Agenția de Dezvoltare din Republica Cehă și implementat de AO ”FCPS”, în parteneriat cu Caritas Republica Cehă, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării şi Ministerul Sănătății, Muncii și Proteției Sociale. 

Svetlana Cernov, coordonatoare comunicare, AO “FCPS”

www.fcps.md
FB.com/Asociaţia-Obștească-Femeia-şi-Copilul-Protecţie-şi-Sprijin
 
 


 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.