Parlamentul va formula un răspuns la declaraţia Dumei ruse referitor la criza vinurilor
Parlamentul a amânat joi, 20 aprilie, adoptarea unei declaraţii de răspuns la declaraţia de miercuri a Dumei de Stat a Federaţiei Ruse referitor la interzicerea importului şi comercializării producţiei vinicole din R. Modlova.
La începutul şedinţei, deputatul comunist Sergiu Stati a propus crearea unei comisii pentru elaborarea unei declaraţii de răspuns, care să fie adoptată în aceeaşi şedinţă de Parlament.
După o pauză de circa 45 de minute, la amiază, timp în care a avut loc o şedinţă a fracţiunii comuniste, autorul propunerii a solicitat amânarea adoptării declaraţiei pentru ziua următoare. Deputatul a explicat modificarea poziţiei prin apariţia unor noi circumstanţe, care trebuie examinate.
Propunerea nu a fost susţinută de alte fracţiuni. Deputatul Oleg Serebrian a calificat drept „neserios” comportamentul deputatului comunist. Liderul fracţiunii PPCD Vlad Cubreacov a susţinut propunerea de a se mai lucra asupra declaraţiei, dar a propus ca aceasta să fie adoptată în aceeaşi zi. Liderul fracţiunii democrate Dumitru Diacov a spus că Parlamentul s-a transformat într-o echipă de pompieri, reacţionând la situaţiile deja existente. El a spus că este necesară crearea unei comisii care să examineze situaţia din comerţul exterior în general.
Fracţiunea majoritară PCRM a votat pentru amânarea adoptării declaraţiei respective, ca ulterior să voteze pentru întrunirea deputaţilor într-o şedinţă care va avea loc vineri.
Duma de Stat a Federaţiei Ruse a susţinut miercuri, 19 aprilie înăsprirea condiţiilor de import a vinurilor şi apei minerale din R. Moldova şi Georgia.