Parlamentul are dreptul să desfăşoare un referendum constituţional, PL
Referendumul este instrumentul legal prin intermediul căruia poporul participă în mod direct la guvernare. Nimeni nu este în drept să limiteze dreptul poporului în exercitarea suveranităţii care îi aparţine. Astfel, Parlamentul Republicii Moldova este în drept să desfăşoare un referendum constituţional, în care poporul sa-şi poată manifesta voinţa în una din problemele importante pentru societate. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului, deputatului liberal Victor Popa, transmite Info-Prim Neo
Deputatul, doctor habilitat în dreptul constituţional, menţionează că legea supremă a Republicii Moldova stabileşte că suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. „În concluzie, nimeni, nici din exteriorul ţării, nici din interiorul ei, nici printr-o acţiune, nici printr-un act nu poate limita poporul nici într-un drept al său, deoarece aceasta ar însemna limitarea suveranităţii poporului. Suveranitatea, puterea politică care aparţine poporului, este imprescriptibilă şi inalienabilă. Numai poporul însuşi poate ceda unele drepturi ale sale prin intermediul referendumului”, a accentuat Victor Popa în declaraţia sa.
Deputatul liberal mai spune că hotărârea adoptată în cadrul referendumului va avea forţă juridică supremă şi va intra în vigoare în momentul validării rezultatelor referendumului de către Curtea Constituţională. O hotărâre adoptată în cadrul referendumului semnifică manifestarea de voinţă generală a poporului, ea nu mai necesită aprobare sau confirmare de către Parlament.
Anterior, liderii partidelor din alianţa de guvernare au declarat că până la sfârşitul lunii aprilie va fi organizat un referendum republican prin care se va propune modificarea Constituţiei. AIE şi-a propus să simplifice modul de alegere a preşedintelui, iar regimul de guvernare să fie unul autentic parlamentar. După declaraţia liderilor AIE mai mulţi politicieni şi analişti au spus că un astfel de plebiscit ar fi neconstituţional.