Parlamentul a votat joi hotărârea cu privire la Rezoluția Adunării „Moldova Europeană”, adoptată în Piața Marii Adunări Naționale pe 21 mai. Autorii inițiativei, deputații PAS, susțin că astfel doresc să-i confere Rezoluției o formă juridico-politică, iar treptat, solicitările din ea să fie realizate, transmite IPN.
Deputatul PAS, Mihail Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului, a declarat că, în Rezoluție, instituțiilor responsabile li se solicită modificarea Constituției pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Al doilea punct ne cheamă să asigurăm cât mai rapid deschiderea negocierilor de aderare și să întărim instituțiile statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la UE”, a notat deputatul.
Potrivit lui, în același timp, participanții la Adunarea „Moldova Europeană” au sugerat transpunerea cât mai rapidă a legislației europene în cea națională. De asemenea, cetățenii au sugerat ca, în contextul internațional al negocierilor pentru rezolvarea pașnică a conflictului transnistrean, să se folosească procesul de aderare a UE drept un catalizator pentru a rezolva acest conflict.
„Noi, ca reprezentanți ai poporului, ai acestor oameni care au venit la Marea Adunare din 21 mai, avem obligația morală, ci și obligația legală – nu doar să luăm act de această Rezoluție, dar să-i dăm și o formă juridico-politică prin votarea acestei hotărâri a Parlamentului. Dar mai cu seamă, pas cu pas să îndeplinim toate aceste sugestii, recomandări sau eu aș zice chiar ordine care au fost aclamate, susținute la Adunarea pentru integrare europeană, din 21 mai”, a declarat Mihail Popșoi.
Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Diana Caraman, s-a întrebat de ce guvernarea nu ar organiza un referendum pentru a afla care sunt doleanțele cetățenilor. În opinia sa, astfel ar fi mai onest și apoi în Europa referendumul este considerat un instrument democratic.
Deputatul BCS, Eduard Smirnov, a menționat că pe 21 mai a fost unul dintre cele mai joase niveluri ale democrației în stradă. Or, oamenii au fost chemați și ei au venit pentru a nu-i expune pe primarii sau conducătorii lor. Potrivit lui, în țară au avut loc numeroase acțiuni de protest și au fost votate numeroase rezoluții, pe care majoritatea parlamentară le ignoră.
În replică, Mihail Popșoi a spus că pe 21 mai a avut loc un eveniment mare, la care, nesiliți de nimeni, au participat zeci de mii de oameni. Iar, prin adoptarea acelei rezoluții, oamenii i-a acordat guvernării mandat pentru a implementa cursul de integrare europeană.
Deputatul PAS, Mihail Druță, a menționat în luarea sa de cuvânt că poporul, prin intuiția sa, a tins mereu să se întoarcă în Europa și acest lucru este valabil și pentru istoria politică a Republicii Moldova. Potrivit lui, Declarația de Independență este una eminamente europeană.
Un al deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, a declarat că Adunarea din 21 mai 2023 a fost cea mai mare de la Independență încoace. Iar mesajul celor 80 de mii de cetățeni este clar – ei vor ca țara lor să fie membră a UE, vor ca aici să fie pace, democrație și bunăstare.
În luarea sa de cuvânt, socialistul Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, a spus că guvernarea a avut oportunitatea să convingă și opoziția, și partidele politice, și mediul de afaceri, și cetățenii. Însă, majoritatea parlamentară, care a câștigat mandatul cu promisiuni frumoase, îl confundă cu un referendum. Potrivit lui, oamenii au crezut acele promisiuni, inclusiv legate de prețuri și tarife, dar „acestea nu că nu au fost reduse, dar au crescut”.
Eugeniu Sinchevici, deputat PAS, a declarat că tinerii își vă viitorul în Europa și acest lucru a fost demonstrat în 2009, în 2019 și încă o dată – pe 21 mai 2023. Tinerii au demonstrat că vor studii de calitate, oportunități mai bune, joburi bine plătite și își doresc toate aceste lucruri aici acasă.
Proiectul cu privire la Rezoluția Adunării „Moldova Europeană”, adoptată în Piața Marii Adunări Naționale pe 21 mai a fost aprobat cu 55 de voturi ale deputaților PAS. Fracțiunea BCS nu a votat, iar cea a Partidului politic Șor nu a participat la ședință.