Parlamentul a ratificat Acordul CEFTA-2006
Parlamentul a ratificat vineri, 4 mai, Acordul de amendare şi aderare la Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA-2006), în cadrul căruia va fi înfiinţată o zonă de comerţ liber între statele membre.
Acordul are drept scop deschiderea CEFTA pentru Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, R. Moldova, Muntenegru, Serbia şi modernizarea prevederilor acestuia în conformitate cu tendinţele recente din cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
Potrivit noului Acord, părţile contractante vor înfiinţa, până în anul 2011, o zonă de comerţ liber şi vor coopera în cadrul acesteia în vederea impulsionării investiţiilor, dezvoltării armonioase a comerţului exterior cu mărfuri şi servicii, etc.
La data intrării în vigoare a Acordului, părţile vor anula toate restricţiile cantitative la export şi import, taxele vamale la export şi alte taxe cu efect echivalent în comerţul reciproc.
Acordul mai conţine prevederi detaliate referitoare la cooperarea părţilor în domeniul administraţiei vamale, achiziţiilor guvernamentale, protecţiei proprietăţii intelectuale.
CEFTA-2006 a fost semnat la Bucureşti la 19 decembrie 2006 şi a înlocuit reţeaua de 32 de acorduri bilaterale şi de comerţ liber dintre ţările din Europa de Sud-Est, fiind chemat să contribuie la crearea unei zone de comerţ liber în regiune. Documentul a intrat în vigoare la 1 mai 2007.
Potrivit unor opinii, statutul de membru CEFTA este o „anticameră de pregătire a acestor ţări pentru perspectiva europeană”.