Parlamentul a legitimat prezenţa militară rusă pe teritoriul regiunii de est, deputat

Prin Declaraţia cu referire la regiunea transnistreană Parlamentul a legitimat prezenţa militară rusă pe teritoriul regiunii transnistrene. De această părere este deputatul neafiliat Mihai Godea. Acesta a declarat, în cadrul emisiunii „Fabrika” la Publika TV, că provocările nu vor înceta. Dimpotrivă, vor fi tot mai intense pentru a zădărnici parcursul european al Republicii Moldova. Alţi participanţi la emisiune îl contrazic şi spus că legislativul a votat un document în măsură să pună punct tensiunilor din regiunea transnistreană, transmite IPN.

Mihai Godea a spus că PCRM i-a prostit pe cei de la guvernare, le-a arătat cât sunt de laşi şi ticăloşi. „Ei şi-au atins acest scop, iar cei din majoritatea parlamentară au dat din urechi”, a spus deputatul neafiliat. În opinia sa, Parlamentul nu trebuia să voteze o declaraţie, ci o hotărâre cu acţiuni concrete.

Deputatul liberal Valeriu Munteanu a menţionat, în aceeaşi emisiune, că la început de şedinţă a fost un proiect de declaraţie cât de cât naţională. Mai târziu textul a fost schimbat. Republica Moldova a capitulat în faţa Federaţiei Ruse, a subliniat parlamentarul.

Deputatul PCRM Artur Reşetnicov a venit să-i contrazică. Potrivit lui, fracţiunea PCRM a reuşit să convingă Parlamentul să voteze declaraţia care va opri situaţia tensionată din regiunea transnistreană. Deputatul a mai spus că escaladarea tensiunilor este rezultatul unei guvernări proaste din ultimii trei ani.

Parlamentul a adoptat vineri, 21 iunie, o declaraţia cu privire la situaţia din regiunea transnistreană. În aceasta se menţionează că diferendul transnistrean urmează să fie rezolvat pe cale pașnică.  Declaraţia nu a fost susținută de către liberalii conduși de Mihai Ghimpu, de neafiliatul Mihai Godea și de către socialiștii lui Igor Dodon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE