Parlamentul a aprobat lichidarea Ministerului Industriei şi Infrastructurii
Parlamentul a votat vineri, 29 februarie, lichidarea Ministerului Industriei şi Infrastructurii. Opoziţia nu a susţinut proiectul venit de la Guvern.
Oleg Rotaru, şef adjunct al Aparatului Guvernului, a declarat că scopul proiectului este eficientizarea mecanismului de elaborare şi implementare a politicilor în domeniile industriei şi energeticii în contextul dezvoltării economiei naţionale. Potrivit lui, aceste modificări urmează să contribuie la optimizarea numărului organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, să excludă dublările de funcţii între acestea şi să consolideze managementul ramurilor respective.
Opoziţia, însă, a criticat faptul că Guvernul nu a reuşit până acum reforma administraţiei publice centrale şi a cerut să vină cu schimbări sistemice şi nu cu « lichidarea unui minister şi crearea altuia aşa cum s-a întâmplat ».
În prezent, Guvernul R. Moldova este alcătuit din 17 ministere.