Parlamentarii trebuie să aleagă Legea antidiscriminare, director IPP
Directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroşie, este de părere că Legea antidiscriminare trebuie votată, iar parlamentarii nu trebuie să se lase influenţaţi de presiunile preoţilor, transmite Info-Prim Neo.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unor discuţii cu jurnaliştii la tema procesului de soluţionare a conflictului transnistrean. „Pentru a putea găsi căi de soluţionare a conflictului transnistrean trebuie, întâi de toate, să realizăm un echilibru economic şi să asigurăm cetăţenii cu un nivel de trai de care să nu ne fie ruşine. Una din căi ar fi ca deputaţii să voteze Legea antidiscriminare şi să nu se lase conduşi de preoţi, obţinând pe această cale liberalizarea regimului de vize”, a declarat Arcadie Barbăroşie.
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe sunt împotriva sintagmei „orientare sexuala” din textul Legii antidiscriminare, spunând că încalcă valorile creştine ale neamului moldovenesc.
Ultima redacţie a legii, redenumită în Legea cu privire la egalitatea de şanse, a fost înaintată instituţiilor abilitate spre avizare.