Parlamentarii europeni se pronunţă pentru reluarea negocierilor în formatul „5+2”

Parlamentarii europeni consideră drept importantă reluarea negocierilor în formatul 5+2 în vederea identificării soluţiei pentru reglementarea problemei transnistrene agreată de toţi participanţii la formatul dat, precum şi la rezultatele cooperării regionale ale RM în sud-estul Europei şi Marea Neagră. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, acestea pot fi concluziile trase din întrebările adresate şefului diplomaţiei moldoveneşti Andrei Stratan, care a participat la sesiunea Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. De asemenea, interesul parlamentarilor europeni, s-a manifestat şi pentru consolidarea în continuare a dezvoltării economice a R. Moldova, în special prin atragerea unui număr cît mai mare de investitori. În discursul său pe marginea mesajului transmis de Ministrul moldovean de Externe, Marianne Mikko, Preşedintele Delegaţiei pentru relaţiile cu R. Moldova din Parlamentul European, s-a referit la necesitatea existenţei unei clarităţi şi certitudini privind viitorul relaţiilor Moldovei cu UE, ceea ce presupune eforturi concertate de ambele părţi. Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit cooperarea cu UE în domeniul facilitării regimului de vize pentru cetăţenii RM, precum şi situaţia creată în rezultatul intrării în vigoare de la 1 ianuarie curent a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni care vor să intre sau să tranziteze România.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE