Parcul Urban de Autobuze nu a primit mijloace financiare suplimentare de la buget
Parcul Urban de Autobuze din capitală nu a primit de la buget cele 2,5 milioane de lei, solicitate Consiliului Municipal Chişinău. Consilierii au respins, marţi, 19 decembrie, un proiect de decizie în acest sens.
Alocarea de surse financiare nu a fost aprobată pe motiv că două fracţiuni s-au abţinut de la votare. Consilierii din partea Alianţei „Moldova Noastră” şi Blocul Acţiunii Sociale şi-au motivat opţiunea prin faptul că nu le-au fost acceptate mai multe solicitări şi propuneri, inclusiv nu au fost formulate avizele comisiilor de specialitate.
Consilierul Mihai Roşcovan a spus, în cadrul şedinţei, că vara aceasta, CMC a aprobat Strategia de dezvoltare a transportului public din capitală, care prevedea elaborarea unui studiu de fezabilitate privind privatizarea Parcului Urban de Autobuze şi a solicitat informaţii despre ceea ce s-a iniţiat în acest sens. Potrivit lui Roşcovan, este vorba despre alocarea de sume importante de bani unei întreprinderi municipale falimentare, fiind nevoie de un plan de restructurare a acesteia.
Parcul Urban de Autobuze avea nevoie de surse financiare pentru a achita datoriile faţă de furnizorii de combustibil şi datoriile la achitarea salariilor pentru lunile octombrie şi noiembrie.
La sfârşitul lunii noiembrie, Consiliul Municipal Chişinău a aprobat o decizie referitor la angajarea unui credit bancar de către PUA de la BC”Moldova-Agroindbanc”. Banca nu a acceptat decizia Consiliului.