Paraşut-show la Cricova
Mai mulţi paraşutişti din ţară vor efectua salturi cu paraşuta luni, 22 mai, în oraşul Cricova din municipiul Chişinău, show-ul înscriindu-se în şirul de acţiuni organizate cu ocazia sărbătorii Hramului localităţii, a declarat pentru Info-Prim Neo, primarul de Cricova, Valentin Guţan.
Potrivit sursei citate, programul artistic va începe la ora 14:00, fiind susţinut de orchestra „Rapsozii Cricovei”, orchestra „Amadeus”, interpreta Ana Puica, precum şi de colective artistice din localitate şi va culmina la ora 20:00 cu tradiţionala Horă a Satului.
Guţan a mai precizat că pe parcursul ultimului an, în oraş au fost asfaltaţi 26 mii metri pătraţi de drumuri, a fost construit un colector de canalizare care va deservi mai mult de jumătate din sectorul particular al oraşului, au fost construite reţele inginereşti.
Oraşul Cricova împlineşte în acest an 675 de ani, localitatea datând din anul 1431. Populaţia oraşului constituie circa 10000 de locuitori.