Până la ora 11.00, la Bălți au votat peste 10 mii de oameni

Până la ora 11.00, la secțiile de votare din municipiul Bălți s-au prezentat peste 10 mii de oameni. Cifra reprezintă peste 10% din numărul de alegători înregistrați în listele electorale, transmite IPN.

În Bălți, femeile votante sunt mult mai active, proporția fiind de 55,58% la 44,42% bărbați. Tinerii cu vârstele cuprinse între 18 și 25 de ani sunt mai puțin activi la această oră. Până acum, la urne s-au prezentat doar 3,19% dintre ei. Cei mai activi sunt alegătorii cu vârstele cuprinse între 66-75 de ani (26,14%) și 56-65 de ani (26,11%).

Potrivit datelor CEC, până la ora 11.00, la secțiile de votare din țară s-au prezentat peste 347 de mii de oameni, ceea ce reprezintă 12,58% din numărul de alegători înscriși pe listele electorale.

Secțiile de votare sunt deschise între 07.00 și 21.00. Alegerile în circumscripție sunt considerate valabile dacă la ele participă cel puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE