Facilitatea pentru Republica Moldova în valoare de 1,8 miliarde de euro a fost aprobată astăzi de Parlamentul European. În raportul prezentat de europarlamentarul Siegfried Mureșan se propune o creștere a pre-finanțării, de la 7%, cât prevede propunerea legislativă înaintată de Comisia Europeană, la 20% din suma totală. Urmează negocierile finale cu Consiliul Uniunii Europene, transmite IPN.
„Două lucruri importante pe care le-am obținut în negocierile cu colegii din Parlament. În primul rând, am convins colegii să propunem creșterea pre-finanțării, de la 7 la 20% din suma totală. Este vorba de acei bani care vor ajunge rapid în Moldova, la scurt timp după intrarea în vigoare a facilității”, explică europarlamentarul.
Potrivit lui Siegfried Mureșan, cum valoarea facilității este de 1,8 miliarde de euro, orice punct procentual obținut în plus ca pre-finanțare înseamnă 18 milioane de euro în plus, care ajung mai repede în Republica Moldova.
Siegfried Mureșan spune că al doilea lucru important este că s-a ajuns la un acord pe o adoptare fără întârzieri a facilității și în condiții foarte bune pentru autoritățile și cetățenii din Republica Moldova. În opinia sa, este important ca aceste fonduri să ajungă cât mai curând în Republica Moldova pentru a finanța drumuri, spitale, poduri și pentru a moderniza administrația publică.
„Sunt măsuri care duc la creșterea nivelului de trai al oamenilor și accelerează integrarea europeană a țării. Sunt măsuri care ajută Moldova să treacă mai ușor și peste criza economică și energetică cauzată de noul șantaj cu livrările de gaz declanșat de Federația Rusă”, a precizat europarlamentarul.
Potrivit lui Siegfried Mureșan, urmează acum doar negocierile finale cu Consiliul Uniunii Europene. Obiectivul este adoptarea formei finale a legislației, iar facilitatea să intre în vigoare în luna martie.