OTP Bank – investim în tinerii specialiști

Stagiul de practică joacă un rol important în orientarea în carieră încă din primii ani de facultate. Anul acesta OTP Bank a oferit oportunitatea mai multor studenți să beneficieze de stagii de practică în cadrul băncii pe diverse domenii de activitate, de la marketing și produse, gestiune financiară, tranzacții valutare, la deservirea clienților în sucursale și negocieri de afaceri.

„Prin ofertele stagiilor de practică adresate studenților și masteranzilor ne propunem să contribuim la dezvoltarea capacitații profesionale a acestora în vederea facilitării integrării pe piața muncii și a îmbunătățirii nivelului de trai, dezvoltând pe termen lung, o societate incluzivă”, a declarat Radu Jechiu, Șef Resurse Umane și Comunicare Instituțională.

Irina Cebotari, studentă în anul doi la ASEM
, spune că stagiul de practică a fost pe măsura așteptărilor, ea fiind o fire mai creativă: „Inițial eram pregătită  să am un program de stagiu foarte interactiv. Am avut parte de o echipă prietenoasă, binevoitoare și de mentoring asertiv. Am avut libertatea de a organiza o campanie de promovare produs cap-coadă și aceasta a fost o mare provocare pentru mine. Pot să zic că stagiul de practică a trecut mult prea repede”. Irina a făcut stagiul de practică în cadrul Secției Marketing și Cercetări.

Astfel, pe parcursul celor aproape trei luni de practică, beneficiarii au avut oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile practice într-un mediu de lucru real, sub mentoratul experților în domeniu. Mai mult decât atât, în cadrul băncii se încurajează schimbul de experiență și a inter-relaționării cu alți studenți proveniți din medii  specializări universitare diferite dar și cu angajați din subdiviziuni diferite. Participanții s-au aflat la birou, alături de echipă, beneficiind de o comunicare în timp real prin oferirea de răspunsuri la întrebări punctuale și la problemele cu care se pot confrunta studenții în procesul de căutare a unui loc de muncă sau de conturare a unui plan de carieră.

„Cel mai mult mi-a plăcut nivelul de pregătire profesională a angajaților și suportul pe care mi l-au oferit. M-a marcat foarte atmosfera caldă și prietenoasă din cadrul departamentului și relația liberă dintre angajat și superior. Aveam frică că nu voi face față, dar cu ajutorul colegilor am obținut încredere în forțele proprii”, Alexandru Gore student UTM, stagiar în Departamentul Financiar.

Rezultatele programului de practică ne bucură, consolidând parteneriatul dintre OTP Bank și instituțiile de învățământ superior din țară. Oferim tinerilor perspective de dezvoltare profesională și carieră în domeniul financiar-bancar, facilitând integrarea în câmpul muncii și sporirea gradului de profesionalism a tinerilor specialiști.


*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.