OSC-urile din Nordul Moldovei îşi vor face cunoscută activitatea la Bălţi

Organizaţiile Societăţii Civile (OSC) din Nordul Moldovei îşi vor prezenta proiectele în faţa publicului larg, în cadrul celei de-a şasea ediţii a târgului OSC-urilor care se va desfăşura la Bălţi, vineri, 11 septembrie, începând cu ora 12.00, transmite IPN.

Târgul va prezenta activitatea a 25 de OSC-uri din Bălţi şi din alte regiuni şi va oferi oportunităţi de implicare civica pentru cetăţeni. Printre tematicile centrale ale evenimentului din acest an sunt contribuţia OSC-urilor la procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană şi proiectele susţinute din fonduri europene. În acelaşi timp, târgul îşi va păstra scopul de bază –  de a face cunoscută activitatea OSC-urilor oamenilor simpli. Organizaţiile societăţii civile din domenii foarte diferite de activitate vor interacţiona, prezentându-şi activităţile şi serviciile, respectiv atrăgând beneficiari, voluntari şi donatori.

Evenimentul este organizat în cadrul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova” (MPSCS), implementat de FHI 360 şi susţinut financiar de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Scopul programului este de a îmbunătăţi capacitatea societăţii civile din Republica Moldova să reprezinte interesele cetăţenilor, să influenţeze politicile publice şi să susţină rolul democratic al sectorului asociativ.

„Deşi activităţile societăţii civile sunt reflectate mai larg în ultimul timp, totuşi multe realizări ale OSC-lor rămân departe de agenda publică. Târgurile sunt un prilej bun pentru a acoperi acest gol informaţional şi de a aduce mai aproape unii de alţii cetăţenii şi OSC-urile. Aceste evenimente vin încă o dată să sublinieze succesele, dar şi provocările cu care se confruntă OSC-urile în promovarea intereselor cetăţenilor”, explică Anatol Beleac, directorul de program MPSCS.

„La ediţia precedentă a Târgului OSC-urilor din Bălţi am reuşit să întâlnim organizaţii care activează în acelaşi domeniu, dar despre care nu auzisem până atunci, acum se întâmplă adesea să facem schimb de experienţă şi idei. În plus mulţi studenţi care au venit la târg au acceptat să facă voluntariat pentru organizaţia noastră şi chiar am întâlnit câţiva oameni, care ulterior ne-au susţinut financiar. Avem aşteptări mari de la ediţia din acest an, voluntarii noştri au crescut, mulţi au plecat, am vrea să cunoaştem alţi tineri care ar vrea să câştige experienţă şi să ajute oamenii în dificultate”, a declarant Valentina Statii, conducătorul organizaţiei „Protecţie şi Perspective pentru Femeie şi Copil din Bălţi”.

Beneficiari, donatori, voluntari, oameni cu iniţiativă civică - fiecare îşi poate găsi cel puţin o activitate sau organizaţie de interes la Târgul OSC-urilor din Bălţi. Potrivit organizatorilor, vizitatorii târgului vor fi implicaţi într-o activitate mai puţin obişnuită - vor ţese împreună un covor, sub supravegherea meşterilor populari. Copiii şi tinerii vor învăţa să ţese covoraşe mai mici, se vor implica în jocuri educaţionale cu subiecte legate de cultura, istoria sau geografia europeană, îşi vor face picturi pe faţă, vor face experimente ştiinţifice distractive şi lucrări din materiale reciclabile. Adulţii vor avea ocazia să participe la concursuri şi să câştige premii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.