Organizaţii de tineri basarabeni din România se disociază de mesajul în sprijinul lui Eugen Tomac

Şase organizaţii non-guvernamentale care reprezintă tineri şi studenţi basarabeni din România, se disociază de mesajul altor câteva organizaţii similare în sprijinul candidatul Partidului Democrat Liberal, Eugen Tomac, la funcţia de deputat în Parlamentul României. „Considerăm că demersul susţinerii unui politician într-o campanie electorală, indiferent din formaţiunea politică din care face parte, contravine statutului unei organizaţii non-guvernamentale studenţeşti, care pretinde că este apolitică”, se arată în declaraţia comună a celor şase organizaţii, difuzată la 25 noiembrie. „Autorii declaraţiilor de la Chişinău nu dispun de legitimitatea necesară pentru a-şi asuma asemenea acţiuni şi nu pot vorbi în numele nostru”, menţionează semnatarii. Organizaţiile şi grupurile de iniţiativă ale tinerilor basarabeni din România declară că rămân fidele principiilor discutate şi stabilite la Timişoara la 14-17 noiembrie 2008, în cadrul primei întâlniri a tuturor reprezentanţilor tinerilor basarabeni din România. Atunci s-a decis ca ONG-urile trebuie să acţioneze numai în sprijinul studenţilor şi elevilor basarabeni din România, fără a se implica în activităţi politice. Comunicatul este semnat de Grupul de Iniţiativă Basarabeană Cluj, Grupul de Iniţiativa a Românilor din Basarabia Suceava, Asociaţia Studenţilor Basarabeni Oradea, Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni Galaţi, Grupul de Iniţiativă a Tinerilor Basarabeni din Bucureşti, Asociaţia Studenţilor Basarabeni Craiova. Organizaţiile studenţilor basarabeni din Bucureşti, Braşov, Galaţi şi Constanţa şi-au exprimat luni, 24 noiembrie, într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo sprijinul pentru Eugen Tomac. Studenţii au decis să-l sprijine la alegeri pe colegul lor de generaţie Eugen Tomac, care a înfiinţat în 2000 Liga Tinerilor Români de Pretutindeni şi a desfăşurat numeroase programe în sprijinul studenţilor basarabeni, a spus Vlad Durnea, preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni (OSB) din Bucureşti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.