Orange Systems inspiră comunitatea IT să guste din noua rețetă de a lucra în IT

100 de membri din comunitatea IT s-au adunat la campusul Orange {kITchen} pentru a participa la prima ediție InspiratiOn session. Evenimentul l-a avut ca invitat pe Victor Rentea, lead arhitect de la IBM Romania, cu un portofoliu de 15 ani de experiență de training, sesiuni in-house de predare la peste 1000 de dezvoltatori în peste 30 de internaționale.



Trainerul le-a vorbit tinerilor despre cod bine structurat, expresiv, concis, care să rămână flexibil și testabil pe parcursul anilor, despre principiile Pragmatic Architecture, cât și despre cât de importante este să muncești pentru o companie care oferă mai mult decât un Job.



Bruno Goes, director Departamentul IT, Orange Moldova: ”Pe parcursul carierei mele profesionale am învățat cât este de important să beneficiezi de oportunități de învățare continuă și să nu te oprești să te perfecționezi. Vrem să oferim comunității IT locale cât mai multe astfel de oportunități de calitate, să poată să învețe de la cei mai buni în domeniu, pentru că asta ne reprezintă.”

Victor Rentea, lead arhitect, trainer tehnic:Contează foarte mult și eu apreciez foarte mult companiile care investesc în comunitate. O companie care investește în comunitate nu este doar o companie care vrea să-și facă reclamă, ăsta e primul nivel. Este vorba de un semn de maturitate chestia asta. Să analizezi, de fapt, crește oameni care probabil nu sunt ai lor, în ideea că tot IT-ul va crește și ușor-ușor afară va deveni vizibil ce se întâmplă aici. Oamenii vor avea mai multă încredere și vor veni aici. Deci, e un act de caritate socială, într-un fel.”

Olga Surugiu, director departamentul Operațiuni Internaționale, Orange Systems: ”Avem misiunea de a organiza evenimente inspiraționale pentru comunitatea IT pentru că vrem să dezvoltăm IT-ul din Moldova sub egida calității, competitivității, și, de asemenea, prin prisma celor mai inovaționale tehnici. De aceea, căutăm vorbitori pentru evenimentele noastre, care ne reprezintă. Este foarte important să avem aceeași filozofie, să putem să încurajăm calitatea și creativitatea în IT. De altfel, facem echipă comună cu oamenii care gândesc diferit de ceea ce s-a făcut până în momentul de față.”

Participanții au avut parte de o sesiune în care au învățat lucruri noi, să gândească în afara cutiei, cât și să facă schimb de experiență și impresii. Cu toții au gustat din noua rețetă de a lucra în IT savurând evenimentul.

Victor Zaițev, participant inspiratiON session: ”La seminar am învățat cum să facem un cod curat, fiind pe înțeles, să urmăm toate principiile standarde de programare, astfel ca în caz dacă apar erori, să putem soluționa rapid. A fost o lecție destul de interactivă și interesantă pentru toți, pe înțelesul tuturor, inclusiv pentru începători, dar și pentru cei cu experiență în programare.”

Vasile Furdui, participant inspiratiON session: ”Această sesiune a anunțat lucruri noi precum programarea peer to peer, adică programarea în pereche cu cineva mai avansat. Prin această metodologie putem să învățăm mai repede și putem să obținem experiență mai bună. Trebuie să fim creativi, trebuie să ne gândim că IT poate să fie și distractiv.”

Dspre Orange Moldova

Orange Moldova este parte a Grupului Orange, unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicații, cu sediul în Paris, Franța. În Moldova, compania şi-a demarat activitatea în octombrie 1998, cu marca comercială VOXTEL, iar, ca urmare a rebranding-ului, pe 25 aprilie 2007 a devenit Orange Moldova. Compania este cel mai mare operator de servicii voce şi Internet mobil din Moldova, iar recent şi-a extins portofoliul, oferind Internet şi TV Acasă. Actualmente, peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua companiei, în care activează o echipă de peste 1200 de angajaţi. Orange deţine cea mai extinsă şi avansată reţea 3G+ şi 4G. Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări. În februarie, 2018, Orange Moldova a fondat compania Orange Systems ca membru al IT Park. În campusul IT al Orange Moldova se regăsesc peste 350 de angajaţi, care prestează servicii atât în țară, cât și peste hotare. Recunoscut drept un lider în inovaţii, Orange deţine 2 premiere mondiale: HD Voice şi HD Voice International. În 2015, brandul Orange a evoluat pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, dar și promisiunii pe care a făcut-o clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta la ceea ce este esenţial în viaţa lor. Orange Moldova, pe parcursul a cinci ani consecutiv, a obţinut certificarea Top Employer Moldova şi Top Employer Europa graţie succeselor obţinute în domeniul politicilor de resurse umane. Mai mult decât atât, Grupul Orange a obţinut certificarea Top Employer Global 2018 pentru al treilea an consecutiv, fiind singurul operator certificat Top Employer din lume, în 30 de ţări ale Grupului, pe 5 continente.

Despre Orange Systems

Orange Systems, este hub-ul IT al Orange Moldova, rezident al parcului IT din 22 februarie 2018. La Orange Systems activează peste peste 350 de angajaţi. Mai mult de 50 la sută dintre specialişti prestează servicii de IT nearshoring pentru parteneri externi, în următoarele domenii: software development, testarea şi asigurarea calităţii, controlul şi managementul proiectelor IT, automatizarea proceselor, business intelligence şi big data. Orange Systems are ambiția de a dezvolta domeniul IT sub marca creativității, calității și competitivității, prin crearea de produse software proprii și centre locale de excelență.

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.