Op-Ed
	Deoarece criza politică deja este geopolitizată, opoziția belorusă trebuie să valorifice factorii geopolitici în favoarea sa, la fel cum o face Lukashenko...
Dionis Cenușa, Columnist principal

Regularitatea protestelor pașnice antrenează populația belorusă într-o sinergie de democratizare a „contractului social” cu statul. Presiunile agresive aplicate continuu de autorități – sechestrări, arestări, investigații penale, dosare politice – produc efectul contrar celui de intimidare și respectiv stopare a revoluției democratice (IPN, 28 August 2020). Pe lângă perpetuarea protestelor are loc și ramificarea lor la nivel de categorie de vârstă, din cauza implicării păturilor sociale tot mai tinere – studenții și elevii. Încercările mișcării protestatare, în frunte cu Svetlana Tikhanovskaya - care întruchipează esența civismului recent căpătat al protestatarilor – de a negocia cu autoritățile eșuează continuu. Folosind legislația prohibitivă în vigoare, regimul lui Aleksandr Lukashenko a criminalizat activitatea Consiliului Coordonator. Acesta este acuzat de tentativă de lovitură de stat, chiar dacă Consiliul nu și-a atribuit altă misiune decât instituirea unui dialog politic cu guvernarea. Agresivitatea și lipsa totală de compasiune a autorităților beloruse aprofundează gândirea disidentă în societatea belorusă. Discursurile despre brutalitatea autorităților sunt în ascensiune pe agenda universităților și a bisericii, după ce critica anti-guvernamentală s-a înrădăcinat în rândul muncitorilor din sectorul public.

Manifestările revoluției democratice din Belarus nu dau semne serioase de oboseală, intrând în a doua lună de proteste. Astfel, aprofundarea crizei politice pare iminentă și de durată. O legitimitate politică largă acasă este imposibilă din cauza alegerilor prezidențiale falsificate, care la fel au paralizat recunoașterea externă din partea Occidentului. Aleksandr Lukashenko este capabil încă să guverneze instituțiile statului și chiar sectorul public, dar nu și populația revoltată. De facto, piramida guvernării autoritare, în vârful căreia se situează Lukashenko, co-există într-o relație de confruntare cu sectorul civic, care prin intermediul protestelor contestă autoritatea regimului.  

În timp ce regimul exploatează relațiile externe pentru a-și îmbunătăți pozițiile, mișcarea protestară este nedeterminată vizavi de permisivitatea implicării actorilor externi. Liderii opoziției acceptă implicarea externă, dar strict pentru “manifestarea solidarității” cu populația belorusă. Chiar și după o lună de proteste (10 august – 7 septembrie 2020), liderii opoziției beloruse resping ideea sancțiunilor individuale și cu atât mai mult a celor economice. Cu sau fără permisiunea actorilor politici beloruși, puterile geopolitice și-au dozat, în funcție de interese, implicarea în soluționarea crizei politice din Belarus. Ca urmare a cadrului integraționist al relației ruso-belaruse și a izolării lui Lukashenko pe plan intern și extern, Moscova a fost autorizată să interveni în teren, dacă va apărea necesitatea. O susținere silențioasă, pe filieră diplomatică, parvine de la China, care manifestă o solidaritate față de alte regimuri autoritare. De asemenea, rezistența lui Lukashenko în fața presiunilor din Vest corespunde cu efortul curent al Chinei de a înăbuși criticile inițiate de UE și SUA, considerate ingerință în afacerile interne, vizavi de represiunile anti-democratice din Hong-Kong. În cazul UE nu există altă cale decât încercarea de a influența comportamentul autorităților și mișcării protestatare din Belarus. Pe de o parte, acestea avertizează cu articularea unui regim de sancțiuni, iar, pe de altă parte, oferă asistență financiară pentru mass-media și societatea civilă. În orice caz, lipsa de zel este, în mare parte, condiționată de refuzul opoziției beloruse de a susține activ orice politică de sancțiuni.

Tabel. Poziționarea Rusiei, Chinei și UE vizavi de evenimentele din Belarus

Sursa: Constatările autorului

Rusia

Deteriorarea relației cu proprii votanți, revoltați de fraudarea alegerilor, l-a forțat pe Aleksandr Lukashenko să autorizeze intervenția Rusiei în Belarus. Este primul caz din regiunea Parteneriatului Estic, când autoritățile naționale sunt dispuse să recurgă, de bună voie, la asistența rusească pentru a stabiliza situația politică. Solicitarea lui Lukashenko către Rusia este fundamentată pe raționamentul de securitate, reflectat în Acordul privind Uniunea Statală Rusia-Belarus (2000) și în Tratatul Organizației Securității Colective (2002). În realitate, nicio prevedere din aceste tratate nu permite o intervenție în cazul protestelor politice, ci în circumstanțe specifice de apărare împotriva unor amenințări externe. Populația belorusă indispusă de guvernarea lui Lukașenko nu constituie un inamic exogen. Prin urmare, atât demersul lui Lukashenko, cât și acceptul lui Vladimir Putin de a interveni încalcă flagrant suveranitatea și independența statului belorus.

Criza politică belorusă a fost discutată la reuniunea Consiliului Național rus de Securitate (21 august 2020), la care Putin a insistat pe soluționarea problemei în interiorul Belarusului și pe indezirabilitatea intervențiilor externe. Problema pretinsei intervenții occidentale se rezumă la două aspecte majore. Primo, statele europene și UE au invalidat alegerile dintr-un stat terț, care este văzut ca parte indivizibilă a curții personale a Rusiei. Și, segundo, occidentalii susțin protestatarii pro-democratici, care vor repetarea alegerilor conform standardelor internaționale. Atât mișcarea protestatară, cât și alegerile democratice autentice alcătuiesc treptele superioare ale fobiei regimului lui Putin. De aceea, în pofida animozităților anterioare dintre Lukashenko și Kremlin, cel din urmă oferă ajutor pentru menținerea unui regim autoritar în Belarus.

Pentru a nu scăpa situația de sub control și a nu repeta eșecul din Ucraina, Putin a aprobat câteva seturi de ajutor de ordin informațional, economic, de securitate și politico-diplomatic și hibridă. Pe partea informațională, câteva zeci de jurnaliști ruși de la mașinăria propagandistică Russia Today (RT) au fost aduși în Belarus pentru a se îngriji de spațiul informațional belarus (NewYorkTimes, 2 septembrie 2020). În consecință, sursele publice de informare din Belarus au început să abunde de dezinformare împotriva opoziției, Vestului (Lituania, Polonia, NATO) și chiar a Ucrainei. În domeniul economic, Rusia a acceptat refinanțarea datoriei beloruse cu o sumă în valoare de 1 miliard USD, cu care autoritățile beloruse intenționează, cel mai probabil, să acopere unele pierderi înregistrate din cauza crizei politice actuale (peste 500 milioane USD) și pandemiei. În termeni de securitate, Putin a promis că o unitate alcătuită din organe de menținere a ordinii publice este pregătită să fie dislocată în orice moment, dacă protestele scapă de sub control (Telegraph, 27 August 2020). Iar, din punct de vedere politico-diplomatic, Moscova s-a transformat în protectorul regimului lui Lukashenko și principalul opozant al inițiativei occidentale de a facilita dialogul național din Belarus, pe platforma OSCE și cu contribuția actorilor europeni. Asistența hibridă rezidă în dislocarea unor grupuri violente în Belarus atât pentru a teroriza protestatarii, cât și pentru a radicaliza protestele pașnice.

China

Vizibilitate redusă a Chinei în dosarul belarus poate avea mai multe explicații, dar în niciun caz nu înseamnă indiferență. Pe de o parte, persistă o sensibilitate față de principiul neimplicării actorilor externi în afacerile interne chinezești. Acest lucru se referă la diminuarea drastică a autonomiei Hong-Kong-ului sub pretextul sporirii securității naționale chinezești. În consecință, protestele împotriva autorităților centrale pot fi considerate subversiune, dialogul cu forțele străine - conspirație, iar protestatarii riscă pedepse aspre, decise și aplicate în afara Hong-Kong-ului (BBC, 30 iunie 2020). Astfel, neimplicându-se în situația din Belarus, China reiterează inadmisibilitatea discursului diplomatic al Occidentului în favoarea drepturilor democratice ale populației Hong-Kong-ului. Iar, pe de altă parte, Belarusul se află sub protectoratul geopolitic al Moscovei, datorită multiplelor pârghii de influență asimetrică – uniunea statală, Uniunea Economică Euroasiatică și Organizația Tratatului Securității Colective. În plan strategic, contrar viziunii rusești, China dorește ca Belarusul autocratic să fie autonom și multi-vectorial. Dar prioritatea urgentă este salvarea regimului autoritar de la cădere, iar intervenția rusească permite atingerea obiectivului dat, fără careva eforturi și costuri din partea Chinei.

Poziția Chinei față de Belarus, imediat după scrutinul prezidențial, s-a remarcat prin prima recunoaștere externă a victoriei lui Lukashenko, de care liderul chinez Xi Jinping leagă “frăția de fier” ce există între cele două țări. Mesajele articulate de diplomația chineză de la declanșarea protestelor beloruse denotă o solidaritate semi-tacită cu Lukashenko. Deși partea chineză vrea să evite atragerea în disputele geopolitice legate de Belarus, aceasta a pledat în câteva ocazii pentru “stabilizarea rapidă” a situației (11 August, 2020). Acest deziderat trădează preferința Chinei pentru refacerea “stabilității politice și a liniștii sociale” (26 august, 2020), sub conducerea lui Lukashenko. Ca și în cazul Hong-Kong-ului, partea chineză se arată deranjată de “interferența forțelor externe”. Tipic, intoleranța dată se referă la acțiunile întreprinse de Occident, nu la intervențiile ruse, deja în proces de executare. În semn de sprijin față de regimul lui Lukashenko, autoritățile chineze au promis “aprofundarea parteneriatului de cooperare strategică” în domeniile care beneficiază ambele părți.

UE

Limitările europene în privința Belarusului țin de lipsa oricărui instrument de condiționalitate, care există în cazul relațiilor cu Moldova, Georgia sau Ucraina. De asemenea, Belarusul este autonom vizavi de UE comparativ cu Armenia, care poate miza pe asistența financiară europeană, dacă implementează diverse reforme democratice sau sectoriale. Din aceste considerente, unicul instrument disponibil rămas în arsenalul UE sunt sancțiunile, deja utilizate în 2004 (sancțiuni individuale) și 2011 (embargou de arme). Sancțiuni economice care să țintească strict companiile beloruse nu au fost adoptate niciodată. Asemenea tip de sancțiuni a fost introdus împotriva Rusiei. Motivul inițial a fost doborârea avionului civil MH17 deasupra teritoriului ucrainean în 2014 și în raport cu Crimeea, care de jure aparține Ucrainei. Ulterior, sancțiunile economice au fost conectate la reglementarea situației din Donbas.

Consecvența UE în nerecunoașterea rezultatelor alegerilor prezidențiale beloruse din 9 august contrastează cu negocierea lentă a sancțiunilor individuale. Despre necesitatea introducerii lor s-a convenit pe 14 august, dar o decizie finală întârzie din cauza lipsei de consens. În consecință, Lituania, Letonia și Estonia au decis să adopte sancțiuni individuale împotriva regimului lui Lukashenko (30 exponenți) de sine stătător. Sancțiunile economice sunt deocamdată improbabile, atât pentru că opoziția belorusă le respinge, cât și pentru că se consideră că aceasta vor lovi în populație mai mult decât în regim. Evident, eventuala deconectare a industriei beloruse de la piețele occidentale o poate converti în pradă mai ușoară pentru investitori ruși și chinezi. Dar alte măsuri, decât cele economice, de influențare a comportamentului lui Lukashenko nu există, în timp ce sancțiunile individuale au fost ineficace anterior. Încălcarea flagrantă a drepturilor omului, tortura în masă, sechestrările și alte atrocități comise împotriva populației civile, pot fi catalogate ca crime împotriva umanității. O asemenea abordare poate justifica introducerea unui set mixt de sancțiuni, inclusiv de natură economică. De asemenea, nu trebuie exclusă discuția despre sancțiuni noi contra Rusiei, având în vedere activitățile hibride rusești pe teritoriul belarus. Există precedentul ucrainean, când oficiali și companii rusești au fost sacționate pentru militarizarea separatismului în Donbas.

În loc de concluzii...

Inerția vizavi de utilitatea factorilor externi observată la opoziția belorusă reiese cel mai mult din reticența față de geopolitizarea revoluției democratice, cu scopul prevenirii “Euromaidanului” ucrainean. Dar, deși protestele pașnice sunt o măsură sigură pentru a discredita guvernarea autoritară, regimul se adapteze gradual la prezența lor.

Indecizia opoziției beloruse de a apela la factorii externi occidentali cu scopul exercitării presiunii nu l-a împiedicat pe regimul lui Lukashenko să geopolitizeze criza politică din Belarus. Acesta a oferit Rusiei permisiunea de a interveni și a salutat sprijinul politic necondiționat acordat de China. Totodată, regimul belarus demonizează statele UE limitrofe pentru tentativa de a influența pozitiv situația democratică din Belarus. Deoarece criza politică deja este geopolitizată, opoziția belorusă trebuie să valorifice factorii geopolitici în favoarea sa, la fel cum o face Lukashenko.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.