Opoziţia parlamentară şi puterea au viziuni diferite referitor la durata monitorizării R. Moldova de către CoE
Lideri ai opoziţiei parlamentare din R. Moldova consideră că mai este mult de făcut până ce Consiliul Europei (CoE) va suspenda monitorizarea R. Moldova. În acelaşi timp, preşedintele fracţiunii partidului Comuniştilor este de părerea că monitorizarea CoE nu reprezintă nimic grav şi nu exclude suspendarea chiar în acest an.
Despre aceasta liderii fracţiunilor parlamentare au declarat pentru presă luni, 13 martie, după întrevederile separate cu coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) Josette Durrieu şi Egidijus Vareikis aflaţi în vizită la Chişinău.
Serafim Urecheanu, liderul fracţiunii Alianţa Moldova Noastră a spus că, în opinia sa, monitorizarea se va efectua încă mulţi ani înainte, deoarece Moldova se confruntă cu probleme serioase. Judecând după unele întrebări şi după unele concluzii ale coraportorilor, se poate de constatat că monitorizarea va fi de lungă durată, iar această poziţie corespunde şi doleanţelor opoziţiei, a precizat el.
Liderul fracţiunii Partidului Popular Creştin Democrat Vlad Cubreacov crede că raportorii sunt interesaţi punctual de fiecare dintre noile evoluţii din ţara noastră şi asta pentru a putea apropia împreună momentul suspendării monitorizării Republicii Moldova de către APCE. Suspendarea nu se va produce ca o concesie făcută ţării noastre, ci doar în situaţia în care Republica Moldova va răspunde prin legislaţie şi practici tuturor standardelor şi exigenţelor Consiliului Europei. Direcţia de mişcare este bună, dar viteza de mişcare este lentă, de aceea va trebui să accelerăm reforma legislativă şi îmbunătăţirea practicilor interne, spune Cubreacov. Termenul depinde de Republica Moldova. Mingea este în terenul Chişinăului, raportorii pot doar să ne sugereze anumite lucruri, să ne dea sfaturi utile şi doar Republica Moldova poate schimba lucrurile astfel, încât să obţină suspendarea monitorizării, a mai declarat sursa citată. În opinia sa este un lucru mai mult decât necesar, care ar putea impulsiona şi dialogul cu Uniunea Europeană. Se cunoaşte că nici o ţară din Europa Centrală şi de Răsărit nu a putut adera la UE atâta timp cât s-a aflat sub monitorizarea APCE. Este un obiectiv strategic pe care noi avem obligaţia să-l atingem întreaga clasă politică, atât puterea, cât şi opoziţia, aici nu există loc de ceartă, suntem de-a dreptul condamnaţi la consens politic în problemele strategice, a declarat Vlad Cubreacov.
Pe de altă parte, preşedintele fracţiunii comuniste Eugenia Ostapciuc a spus că monitorizarea nu este ceva deosebit de rău pentru ţara noastră. În opinia ei, monitorizarea este un sfat anume din partea CoE, de aceea nu trebuie să ne grăbim şi să ne bucurăm că aceasta va fi suspendată. Ostapciuc nu a exclus ca monitorizarea să fie încetată chiar în acest an, dar dacă nu se va întâmpla aşa, speră că presa nu va scrie nimic negativ.
Ultima Rezoluţie a APCE faţă de situaţia din R. Moldova, în urma monitorizării ţării noastre, a fost aprobată de Adunarea Parlamentară la 4 octombrie 2005. Concluzia principală a fost că “timp de 10 ani în calitate de membru al Consiliul Europei, Moldova a avansat semnificativ pe calea reformelor democratice, dar un număr mare de angajamente nu au fost respectate într-o manieră satisfăcătoare”. Autorii raportului au menţionat atunci că sunt de acord ca monitorizarea Moldovei să se sfârşească, dar „acest lucru depinde de Moldova”.