Opinii împărţite privind acţionarea în judecată a magistraţilor

În timp ce unii experţi critică iniţiativa ministrului justiţiei, Vladimir Cebotari, privind acţionarea în judecată a mai multor magistraţi care s-au făcut vinovaţi de condamnările la CEDO, alţii o consideră o acţiune binevenită. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice, este de părerea că această acţiune nu va rezolva problemele din sistem. „O astfel de practică există doar în două ţări, România şi Republica Moldova. Legislaţia civilă a Republicii Moldova prevede acţiunile de regres împotriva judecătorilor care s-au făcut vinovaţi de condamnările statului la CEDO. Nu zic că este o iniţiativă rea, dar cred că în justiţie avem probleme mult mai importante, care au prioritate”, a opinat Gribincea.

Ion Dron, preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, salută iniţiativa ministrului Cebotari, însă consideră că ar putea să se răsfrângă negativ şi asupra judecătorilor oneşti. „Ar trebui să se facă o delimitare clară, când judecătorul a acţionat cu rea credinţă şi când a comis o greşeală fără intenţie. Nu trebuie de pedepsit pe toţi totuna. Magistraţii sunt şi ei oameni şi pot să mai greşească. Oricum, în condiţiile în care se află justiţia moldovenească, această iniţiativă este binevenită”, a declarat Dron.

Nicolae Eşanu, ministru adjunct al justiţiei, susţine că instituţia pe care o reprezintă lucrează de mai mult timp la iniţiativa respectivă. „Am făcut o analiză minuţioasă a zece cazuri pierdute la CEDO. Nu a avut prioritate suma prejudiciului, ci gravitatea cu care au fost încălcate drepturile cetăţenilor”, a precizat oficialul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.