În timp ce autorităţile susţin că în Republica Moldova nu există discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate sau religie, reprezentaţii organizaţiilor pentru drepturile omului afirmă contrariul. Declaraţiile au fost făcute în cadrul Clubului de presă cu genericul „Demontarea stereotipurilor cu privire la refugiaţi”, organizat de către Agenţia ONU pentru refugiaţi în Republica Moldova (UNHCR) şi Centrul de Investigaţii Jurnalistice, transmite IPN.
Ecaterina Silvestru, şefa direcţiei refugiaţi din cadrul Biroului migraţie şi azil, susţine că Republica Moldova nu este afectată de fenomenul discriminării pe criterii de apartenenţă etnică sau religioasă şi că solicitanţii de azil în Republica Moldova, la fel, nu sunt supuşi discriminării. „Nu există un astfel de fenomen la noi, în special pe criterii religioase, poate că sunt nişte cazuri unice, dar nu se poate vorbi despre un fenomen în masă. Cât priveşte legislaţia moldovenească faţă de solicitanţii de azil este una mai avansată chiar şi faţă de unele state din Uniunea Europeană. Nu există niciun caz de discriminare faţă de refugiaţi. Statul a făcut foarte mult pentru eliminarea discriminării, inclusiv faţă de refugiaţi şi solicitanţii de azil”, a spus Silvestru.
Ian Feldman, preşedinte al Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, de asemenea susţine că nu se poate vorbi despre un fenomen de discriminare în masă pe criterii rasiale sau religioase. „Nu avem statistici privind discriminarea refugiaţilor. Consiliul a documentat câteva cazuri de discriminare pe criterii de apartenenţă etnică şi se referă la etnia romă. Au fost şi cazuri de discriminare pe criterii religioase, care se referă la cultele protestante”, a precizat Feldman.
Veaceslav Balan, coordonatorul naţional al Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului în Republica Moldova, consideră că fenomenul discriminării etnice şi religioase în Republica Moldova există. „Cele o sută de cazuri constatate de către Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării reprezintă doar vârful aisbergului. Anterior, am efectuat un studiu care arată că zilnic au loc cazuri de discriminare pe criterii religioase şi etnice şi practic fiecare cetăţean al Republicii Moldova cunoaşte cel puţin despre un caz de discriminare”, a spus Veaceslav Balan.
Reprezentanţi ai cultelor creştin-ortodox şi cel islamic, prezenţi la şedinţa Clubului de presă, au făcut apel la toleranţă şi pace interetnică, indiferent de apartenenţă religioasă.