Ciprian Raeţchi, elev în clasa a VI-a, speră că în viitor Moldova va fi o altă ţară, cu mai multe oportunităţi. Într-un material pentru IPN din ciclul „Gânduri pentru şi despre Moldova”, elevul menţionează că totul depinde de cine va fi ales preşedinte în acest an.
„Dacă va fi aleasă Maia Sandu, atunci cred că ţara se va mişca şi mai mult spre UE, dar dacă va veni Igor Dodon la putere, atunci nu cred că ţara va avansa prea mult”, a opinat elevul, care îi doreşte Republicii Moldova, să fie în Europa, să ajungă mai independentă, să creeze mai multe posibilităţi tinerilor şi mai multe locuri de muncă.
Pentru Ciprian Raeţchi Republica Moldova la 25 de ani de Independenţă este o ţară frumoasă, dar care arată jalnic politic şi economic. În ţară nu sunt parlamentari oneşti şi buni, care să poată să o conducă astfel încât aceasta să prospere şi să se dezvolte. Statul nici măcar independent nu poate fi numit atât timp cât pe teritoriul său sunt trupe ruseşti şi o parte din teritoriu nu este controlat de autorităţile constituţionale.
La 25 de ani de Independenţă, marcată pe 27 august, Agenţia de presă IPN „s-a autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”, iar materialele sunt publicate din 18 iulie.