 |
|
| Anatol Țăranu | |
În urmă cu 30 de ani, după semnarea, la 21 iulie 1992, de către președintele Rusiei Boris Elțin și președintele Republicii Moldova Mircea Snegur a Acordului privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din Transnistria, a început o operațiune comună de menținere a păcii pe Nistru, care durează și astăzi. La ea participă contingente militare ale Rusiei, Republicii Moldova și Transnistriei separatiste. În anul 1992, în perimetrul zonei de securitate s-au înrolat 3100 de pacificatori ruși și câte 1200 de militari moldoveni și paramilitari transnistreni. În anul 1998 și Ucraina s-a alăturat acestei operațiuni, fiind reprezentată de zece observatori militari. Ca urmare a reducerii treptate, astăzi în zona de securitate sunt dislocate câte un batalion rus, transnistrean și moldovenesc. Numărul posturilor de menținere a păcii și punctelor de control a fost, de asemenea, redus de la 65 la 15. Pe fondul agresiunii militare ruse, Ucraina și-a retras temporar observatorii militari din componența Forței mixte de menținere a păcii din zona de securitate între Transnistria și Republica Moldova.
Lupul, paznic la oi...
În conformitate cu practicile internaționale, operațiunile de pacificare se desfășoară în cadrul forțelor ONU cu un mandat specific de menținere a păcii, respectând acordurile de armistițiu sau de încetare a focului, ce constituie o condiție prealabilă pentru desfășurarea acestor forțe. Prin urmare, o operațiune de menținere a păcii este un acord interimar, ce vizează întreținerea condițiilor de pace și de securitate necesare, inclusiv împiedicând revenirea la ostilități, pentru a permite desfășurarea negocierilor ce ar duce la reglementarea diferendului. Ideea constă în faptul că prezența fizică a unei forțe multinaționale, neutre și imparțiale ar avea asupra foștilor combatanți un important caracter de descurajare.
Însă aceste principii fundamentale de pacificare nu au fost respectate în cazul conflictelor separatiste din spațiul post-sovietic atunci când, atât în cazul Republicii Moldova, cât și al Georgiei (Osetia de Sud) Federația Rusă în mod unilateral și-a asumat statutul de pacificator, în lipsa competențelor acordate de ONU, organizație ce poartă principala responsabilitate pentru menținerea păcii și securității internaționale. Mai mult, în conflictul de pe Nistru forțele militare ale Federației Ruse staționate în Republica Moldova drept consecință a destrămării URSS, au participat în mod direct la lupte de partea separatiștilor, fapt confirmat de mai multe surse, inclusiv prin deciziile Înaltei Curți de la Strasbourg.
De pe poziții de forță...
Angajarea armatei ruse în războiul de la Nistru, în 1992, de partea separatiștilor de la Tiraspol, a determinat înfrângerea militară a Republicii Moldova în încercarea de a restabili ordinea constituțională în zona transnistreană. Pe acest fundal, principalele prevederi ale Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, au fost dictate de partea rusă, câștigătoarea războiului de la Nistru. Faptul că războiul a fost dus de armata rusă împotriva armatei Republicii Moldova a fost confirmat inclusiv prin semnarea acordului de încetare a focului de reprezentanții părților beligerante – Boris Elțîn, din partea Federației Ruse și Mircea Snegur, din partea Republicii Moldova. Folosindu-se de calitatea sa de parte victorioasă în războiul moldo-rus din 1992, Moscova a dictat condițiile încetării războiului, printre care și modelul inedit în practica internațională a misiunii de pacificare.
Unicitatea modelului rusesc a misiunii de pacificare, aplicat în conflictul transnistrean, a constat nu doar în lipsa unui mandat internațional pentru o asemenea operațiune, dar și în implicarea pe post de forțe militare pacificatoare a reprezentanților părților beligerante în război. Iar faptul că în războiul de la Nistru armata rusă a luptat alături de forțele paramilitare separatiste împotriva armatei moldovenești, imprima din start misiunii trilaterale de pacificare caracterul de inegalitate și de non-imparțialitate în combinația complicității ruso-transnistrene, versus Chișinăul. În aceste condiții, modelul rusesc a misiunii de pacificare în conflictul transnistrean a avut din start menirea nu atât să mențină pacea pe malurile Nistrului, cât să creeze un paravan în spatele căruia urma să se consolideze regimul separatist de la Tiraspol în calitatea sa de promotor al intereselor geopolitice ale Moscovei în zonă.
... și în propriul interes
Misiunea de pacificare din Transnistria a urmărit încă un scop extrem de important pentru interesele geopolitice ale Moscovei. Este vorba despre legiferarea parțială a prezenței militare ruse în Republica Moldova, militarii ruși din componența forțelor de pacificare obținând statut legal de ședere pe teritoriul moldovenesc în baza juridică a Acordului din 21 iulie 1992. Iar cea mai stupidă consecință a misiunii de pacificare în Transnistria constă în legiferarea de-facto a acelei componente a forțelor paramilitare separatiste care a devenit contingentul militar pacificator din partea Tiraspolului.
În același timp, Chișinăul cu regularitate a constatat un șir de alte obiective din Acordul din 21 iulie 1992, rămase parțial sau complet neaplicate. Operațiunii de pacificare așa și nu i-a reușit asigurarea demilitarizării complete a Zonei de Securitate, eliminarea tuturor impedimentelor din calea circulației libere a persoanelor, bunurilor și serviciilor între cele două maluri ale Nistrului. Pe parcursul anilor, s-au manifestat multiple incidente în Zona de Securitate, cum ar fi implicarea în activitatea operațiunii a așa-numitului Grup Operativ de Trupe Ruse, staționat pe teritoriul țării fără acordul autorităților Republicii Moldova, participarea trupelor ruse la cantonamente comune cu forțele paramilitare transnistrene ș.a. Toate aceste deficiențe ale operațiunii de pacificare a determinat inițiativele Chișinăului de transformare a operațiunii militare de pacificare pe Nistru într-o misiune multinațională civilă cu mandat internațional.
Pregătiri pentru schimbarea conjuncturii
Însă această inițiativă a Chișinăului este vehement blamată de către Moscova și Tiraspol. Conform multiplelor declarații ale oficialilor din cadrul structurilor de stat ale Federației Ruse, prezenta operațiune este calificată ca una din cele mai eficiente operațiuni de menținere a păcii, desfășurată în practica internațională recentă. În aceiași termeni este catalogată operațiunea de pacificare pe Nistru de către oficialitățile separatiste de la Tiraspol. Evident, anume această „exclusivitate și eficiența” în formula rusească au transformat operațiunea de pacificare din cadrul conflictului transnistrean într-un paravan (scut) de securitate, ce asigură protecția existenței și dezvoltării regimului separatist de la Tiraspol. Sub acoperirea actualei operațiuni de pacificare se preconizează de către regimul separatist, intenție reiterată recent de Vitali Ignatiev, așa-zisul ministru de externe al republicii nerecunoscute, obținerea independenței Transnistriei cu alăturarea ulterioară Rusiei. Potrivit acestuia, independența republicii secesioniste este o prioritate necondiționată a conducerii separatiste de la Tiraspol.
Toată istoria de 30 de ani de la începutul versiunii ruse a operațiunii de pacificare pe Nistru demonstrează că obiectivul principal al ei a fost și este înghețarea conflictului separatist din raioanele de est ale Republicii Moldova și blocarea pe această cale a soluționării lui politice cuprinzătoare. Prinsă în capcana operațiunii de pacificare dominată de Federația Rusă în cârdășie politico-militară cu regimul separatist din Transnistria, Republica Moldova poate dinamiza procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean doar revizuind cardinal operațiunea de pacificare din zonă, prefăcând-o în una civilă și scoasă de sub influența determinantă a Moscovei. Cel mai probabil Moscova se va împotrivi dur unei asemenea schimbări a formatului operațiunii de pacificare, în acest fel lăsând la discreția Chișinăului doar calea denunțării acordului moldo-rus din 21 iunie 1992. Însă la moment, în condițiile desfășurării războiului din Ucraina, o asemenea soluție comportă multiple riscuri de destabilizare a situației și este politic inacceptabilă. Însă aceasta nu înseamnă, că factorii de decizie de la Chișinău nu trebuie să se pregătească pentru momentul schimbării conjuncturii, folosind cu precădere metode de consultanță diplomatică pentru acumularea unei sinergii internaționale privind revizuirea mecanismului actual de pacificare din cadrul conflictului transnistrean.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
