Interviu IPN cu directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei

– Statisticile arată că în ultima perioadă numărul organizaţiilor neguvernamentale înfiinţate este în creştere. Este valabil şi pentru organizaţiile societăţii civile (OSC) de media? Despre ce vorbeşte această tendinţă?

– Este adevărat. Numărul organizaţiilor neguvernamentale în general este în creştere şi acest lucru ar trebui, pe de o parte, să bucure. Aceasta înseamnă că cetăţenii din ţara noastră sunt mai activi şi îşi doresc să se asocieze în grupuri care să urmărească atingerea unor scopuri. În ceea ce priveşte domeniul mass-media, numărul organizaţiilor neguvernamentale rămâne constant. Mai mult ca atât, unele dintre organizaţiile mai active şi-au redus din activităţile lor, astfel încât există doar câteva, 5-6 organizaţii active pe segmentul mass-media.

– Numărul radiodifuzorilor autohtoni practic s-a dublat în ultimii ani. Această, altă tendinţă, dictează cumva modificări în activitatea organizaţiilor neguvernamentale de media?

– Nu deţin statistici ca să dau date exacte dacă s-a dublat sau este o altă proporţie de creştere, dar această creştere nu neapărat are la bază nişte criterii şi cauze de natură obiectivă. Dimpotrivă, piaţa mediatică din Moldova este foarte mică şi atunci radiodifuzorii se înghesuie pe această piaţă, nu înregistrează profituri, ceea ce face dovada faptului că există alte interese de a înfiinţa staţii de radio şi televiziune, probabil, în scopuri politice sau în scopuri de manipulare a opiniei publice. Această realitate a schimbat foarte mult din obiectivele noastre strategice, mai ales că majorarea numărului radiodifuzorilor a adus cu sine şi mai multe probleme. Principala problemă este lipsa transparenţei proprietăţii, iar un efect advers al acestei lipse de transparenţă este concentrarea excesivă. Aceste fenomene determină şi comportamentul organizaţiilor neguvernamentale din domeniul mediatic. Suntem puşi în situaţia când trebuie să facem presiuni asupra Guvernului şi Parlamentului ca să modifice legislaţia în aşa fel încât să existe transparenţa proprietăţii şi să fie limitată concentrarea pe segmentul mass-media audiovizuale.

– Ce acţiuni concrete au întreprins ONG-urile de media în acest sens?

– Activităţile noastre îndreptate spre atingerea acestui obiectiv sunt diferite. În primul rând, desfăşurăm o activitate intensă de advocacy pentru a convinge factorii de decizie că este absolut imperativ pentru dezvoltarea mass-media din Moldova ca să existe reforme care să asigure transparenţa şi să limiteze concentrarea. Efortul ONG-urilor de media iau şi forma unor acţiuni de asistenţă concretă în elaborarea unor proiecte de legi, care sunt puse expertizate în ţară şi peste hotare, apoi dezbătute public, pentru că este important ca societatea să cunoască problemele existente şi să conştientizeze importanţa acestor reforme. De asemenea, lucrăm şi cu jurnaliştii care sunt nevoiţi, volens-nolens, să se subordoneze politicilor editoriale existe la o instituţie media sau la alta, iar în unele cazuri aceste politici editoriale sunt orientate spre manipularea opiniei publice şi atunci este foarte important ca jurnaliştii să se opună manipulării şi să promoveze un produs mediatic de calitate. În afară de aceste activităţi, organizaţiile neguvernamentale de media prezintă o resursă de expertiză pentru instituţiile europene care monitorizează Republica Moldova, inclusiv sub aspectul asigurării libertăţii presei. În unele cazuri, când Republica Moldova este „chemată la tablă” să prezinte rapoarte privind aspecte în dezvoltarea democratică, o parte foarte importantă a acestor informaţii vizează mass-media şi atunci reprezentanţii organizaţiilor de media prezintă informaţii de alternativă. Comparând punctul de vedere al oficialilor şi cel al ONG-urilor de media, oficialii europeni îşi dau seama cum stau lucrurile în realitate, pentru că guvernanţii în toată lumea au tendinţa de a înfrumuseţa lucrurile, iar societatea civilă, din contra, prezintă realităţile aşa cum sunt ele sau poate mai critic pentru a-i determina pe guvernanţi să lucreze mai eficient.

– În actualele condiţii din Republica Moldova, jurnalismul este asociat tot mai mult cu goana după senzaţional şi şocant, dar şi cu manipularea în interesul anumitor grupuri de interese, respectiv, în detrimentul interesului public. Ce pârghii au, vor şi pot să utilizeze organizaţiile societăţii civile pentru a menţine lucrurile în albia normalului şi a democraticului?

– Din păcate, devine tot mai greu să menţii lucrurile în albia normalului, deoarece  influenţele politicului asupra mass-media din ţara noastră în loc să scadă, dimpotrivă, se intensifică. Oamenii politici au procurat acţiunile instituţiilor mass-media cu scopuri de a manipula opinia publică. Ce putem face? Trebuie să întreprinderi măsuri pentru a diminua acest fenomen, or, excluderea definitivă a efectului manipulării nu este posibilă. Încercăm să educăm consumatorul de produse mediatice în aşa fel, încât oamenii să poată face diferenţa dintre un produs jurnalistic bun şi unul de proastă calitate. În Moldova sunt aplicate tehnologii tot mai sofisticate de manipulare a opiniei publice, iar noi încercăm să educăm oamenii ca ei să ştie care pot fi efectele manipulării şi cum anume are loc manipularea informaţională. De asemenea, intenţionăm să „scoatem la lumina zilei” cele mai grave cazuri de manipulare a opiniei publice prin intermediul mass-media. Am şi lansat o campanie în cadrul căreia vom monitoriza instituţiile mass-media pentru a le spune cetăţenilor că postul de televiziune X sau Y, postul de radio sau agenţia de presă cutare sau cutare au manipulat opinia publică atunci când au prezentat o ştire aşa cum au prezentat-o. De asemena vom încerca să dezvoltăm spiritul critic al consumatorului de produse media. În toată lumea cetăţenii sunt educaţi să nu creadă orbeşte în tot ce spune mass-media pentru că produsul mediatic este determinat de mai multe circumstanţe: cine sunt proprietarii, dacă sunt jurnaliştii oneşti sau fac compromisuri în raport cu profesia ş.a.m.d. Oamenii trebuie să fie educaţi ca să privească critic produsul jurnalistic.

– Cât de protejat este jurnalistul şi jurnalismul în Republica Moldova şi ce contribuţie au aici organizaţiile societăţii civile de media?

– Din puncte de vedere legislativ, jurnaliştii sunt protejaţi. Este legislaţie care poate să asigure protecţia când este nevoie. În acelaşi timp, la etapa incipientă de dezvoltare democratică în care se află Republica Moldova, chiar dacă există o lege, nu neapărat aceasta te protejează, pentru că una scrie în lege şi alta se întâmplă în realitate. Avem şi astăzi situaţii când jurnaliştilor le este îngrădit accesul la informaţii de interes public, când aceştia sunt bruscaţi de funcţionari publici sau alte persoane.

Contribuţia organizaţiilor societăţii civile de media în apărarea drepturilor legitime ale jurnaliştilor este determinantă, aş spune eu, pentru că de fiecare dată când sunt cazuri de abuz în raport cu jurnaliştii, organizaţiile de media acţionează ca un fel de câine de pază al breslei jurnalistice. Mai mult decât atât, ONG-urile de media oferă consultanţă jurnaliştilor care au probleme cu legislaţia şi fac demersuri de modificare a legislaţiei, astfel încât gradul de protecţie a jurnaliştilor să fie mai mare.

– Care este rolul OSC-urile de media: de supraveghetor sau de susţinător al presei?

– Cred că în situaţia noastră, organizaţiile neguvernamentale de media credibile trebuie să fie în egală măsură şi susţinători şi supraveghetori. Pentru că nicăieri în lume nu există doar presă de calitate bună. Există presă de bulevard şi jurnalişti cumpăraţi în toată lumea, iar în situaţia în care există o diversitate a produsului jurnalistic, organizaţiile de media trebuie, pe de o parte, să protejeze jurnaliştii buni şi colectivele redacţionale responsabile, iar pe de altă parte, să condamne încercările de manipulare pe care tot jurnaliştii le fac. Altfel spus, organizaţiile neguvernamentale de media trebuie să exercite ambele acţiuni.

– Cum apreciaţi calitatea programelor, mesajelor şi serviciilor OSC-urilor de media?

– În linii mari, organizaţiile neguvernamentale s-au constituit deja ca un nucleu de experţi foarte buni care acţionează de comun acord în atingerea scopurilor comune. Desigur sunt multe lucruri care pot şi trebuie modificate. Din păcate, aşa cum nu există solidaritate în breasla jurnalistică în ansamblu, nu întotdeauna putem vorbi despre o solidaritate în breasla organizaţiilor neguvernamentale atunci când întârziem să luăm atitudine faţă de anumite evenimente care se produc în societate. Cu toate acestea, în opinia mea, organizaţiile neguvernamentale care au rămas şi au activităţi concrete pe piaţa noastră mediatică îşi fac bine meseria.

- Care este aria de acoperire a acestora, inclusiv din punct de vedere geografic?

– ONG-urile de media acoperă întreaga ţară cu activităţile lor, oferind asistenţă şi o gamă de servicii diversă pentru toţi jurnaliştii din ţară. Din păcate, nu întotdeauna colegii din regiunea transnistreană, uneori şi cei din autonomia găgăuză, sunt deschişi la activităţile pe care le desfăşurăm, sau participă condiţionat. Astfel ne ciocnim de anumite probleme în consolidarea legăturilor profesionale cu jurnaliştii din aceste regiuni. O problemă o constituie şi divizarea pe criterii lingvistice a jurnaliştilor din Moldova. În opinia mea, acestea sunt nişte impedimente artificiale care pot şi trebuie depăşite.

– De ce au nevoie astăzi OSC pentru a fi mai robuste şi mai eficiente?

– Multe organizaţii neguvernamentale de media duc lipsa de cadre calificate. În situaţia în care foarte mulţi cetăţeni sunt plecaţi peste hotare, iar experţii formaţi de organizaţiile de media sunt racolaţi cu multă uşurinţă de organizaţiile internaţionale care le propun nişte condiţii şi salarii mai bune, ONG-urile de media se pomenesc foarte des în situaţia în care trebuie să racoleze cadre noi în pregătirea cărora trebuie să investeşti. Ca şi celelalte organizaţii ale societăţii civile, ONG-urile de media se ciocnesc de problema asigurării durabilităţii programelor începute. Cu toţii avem strategii şi obiective, însă deseori acestea nu se pliază pe programele de finanţare ale donatorilor. Iar asta înseamnă că organizaţiile neguvernamentale trebuie să-şi adapteze propriile planuri la strategiile finanţatorilor. Durabilitate înseamnă să-ţi asiguri financiar dezvoltarea organizaţiei chiar şi în situaţia când nu vei mai putea accesa fonduri din străinătate, iar în cazul nostru, asta ar însemna să prestăm servicii pentru instituţiile mass-media din ţara noastră. În condiţiile în care presa de la noi este săracă şi sunt foarte puţine instituţii media care înregistrează profit, eventualele iniţiative ale organizaţiilor de media de a presta, de exemplu, nişte training-uri contra plată, sunt sortite eşecului sau pot înregistra un rezultat foarte modest. Poate că în câţiva ani acest lucru va fi posibil, însă în prezent organizaţiile de media sunt la fel de dependente de fondurile externe ca şi celelalte organizaţii neguvernamentale din ţară.

– Dacă, eventual, s-ar aproba legea care oferă cetăţeanului dreptul de a alege cui transferă cele 2% din impozitul achitat, de ce ar trebui să aleagă o OSC de media?

– Sunt destul de sceptic că această lege va deveni realitate în următorii ani. Dacă şi va fi adoptată, implementarea legii va depinde de fiecare organizaţie în parte. În România, unde o astfel de lege a fost adoptată mai mulţi ani în urmă, doar bisericile au reuşit să profite de beneficiile acesteia. Oamenii cunosc prea puţin despre filosofia existenţei structurilor organizaţiilor societăţii civile, nu sunt foarte interesaţi de activităţile acestora şi atunci ONG-urile vor trebui să facă multă promovare pentru a-i convinge pe oameni să doneze o parte din impozite în favoarea unei sau altei organizaţii. Într-o perspectivă îndelungată, o asemenea prevedere într-adevăr ar putea să asigure parţial sustenabilitatea organizaţiilor neguvernamentale, totul va depinde de cât de bine vom şti să convingem oamenii.

Alina Marin, IPN.