Asociația obștească „Izvorul Speranței” lansează inițiativa unui control popular și îndeamnă cât mai multă lume să se alăture. Lidera asociației, Dina Carpinschi, spune că pentru Republica Moldova controlul popular este o necesitate pentru a consolida democrația și a asigura o guvernanță mai transparentă și mai responsabilă.
Într-o conferință de presă la IPN, Dina Carpinschi a spus că în situația de astăzi, când tot mai des ne sunt încălcate drepturile de către guvernarea care controlează toate structurile statului, controlul popular ar putea fi soluția.
Potrivit ei, controlul popular obligă instituțiile statului să fie transparente în activitățile lor și să răspundă în față cetățenilor. Transparenta și responsabilitatea sunt fundamentale pentru lupta împotriva corupției și abuzului de putere. De asemenea, controlul popular este un instrument important pentru unirea societății, dar și pentru promovarea drepturilor și intereselor cetățenilor. Prin intermediul controlului popular, cetățenii pot să-și exprime preocupările și să-și apere drepturile și interesele.
Lidera asociației „Izvorul Speranței” mai spune că controlul popular joaca un rol important în asigurarea corectitudinii proceselor electorale. Cetățenii bine informați și implicați activ sunt în stare să oprească abuzul și fraudele din timpul alegerilor. O societate în care cetățenii sunt activi în procesul de luare a deciziilor este mai deschisă pentru inovație și progres, spune ea.
Activistul civic Sergiu Ungureanu este de părere că controlul popular trebuie să vină ca un instrument care să oprească din derapajele care au loc în societate. Din păcate, spune el, mai multe ONG-uri, care trebuie să stea la straja societății, nu o fac. Poporul este cel are dreptul să decidă când o guvernare conduce sau când o guvernare trebuie să plece.
Liderul Mișcării populare Haiducii, Adrian Domentiuc, susține că în orie țară trebuie să existe un echilibru, în Moldova acesta nu există, iar fără acest echilibru nu există viitor. În opinia sa, indiferent de ambițiile politice, toți care doresc schimbări în societate trebuie să se unească în jurul controlului popular și să verifice actuala guvernare.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.