Oleg Serebrinan: Suntem ferm convinși că nu Ucraina este statul agresor

Este firesc ca Ucraina să-și întărească prezența militară la granița cu regiunea transnistreană, întrucât siguranța Odesei este o prioritate pentru autoritățile de la Kiev. În același timp, autoritățile constituționale ale Republicii Moldova sunt convinse că nu Ucraina este agresorul. Declarațiile aparțin vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Potrivit oficialului, este adevărat că Kievul își consolidează pozițiile la frontiera cu Republica Moldova pe segmentul transnistrean, însă este vorba de pregătiri defensive, fiind excluse acțiuni de atac, notează IPN.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, spune că prezența militară ucraineană la granița cu Republica Moldova nu reprezintă un secret pentru autoritățile de la Chișinău. Încă de la începutul războiului, Ucraina și-a concentrat în preajma regiunii transnistrene trupe și echipamente militare, pentru a preveni un eventual atac venit din regiunea separatistă.

„De la începutul războiului n-a fost niciun secret că unități militare relativ importante au staționat în apropiere de regiunea transnistreană. Încă din martie anul trecut apăreau în spațiul public hărți care indicau că regiunea transnistreană poate fi utilizată drept platformă pentru un eventual atac asupra Ucrainei, combinat cu ofensiva dinspre Est. Doar succesul militar al Ucrainei pe Nipru, faptul că această ofensivă a fost oprită lângă Nicolaiv a dezactivat acest plan. Trupe ucrainene importante staționează demult lângă regiunea transnistreană pentru că portul Odesa se află la o distanță de 35 de km în linie dreaptă de regiunea transnistreană, deci, siguranța Odesei e un lucru important pentru Ucraina. Pentru a preveni orice pericole, militarii ucraineni au fost prezenți tot timpul acolo”, a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Prezența tranșeelor la granița cu Republica Moldova vicepremierul o califică drept o acțiune defensivă. Potrivit oficialului, autoritățile de la Chișinău au certitudinea că Ucraina nu va ataca prima regiunea transnistreană, iar retorica potrivit căreia Kievul s-ar pregăti pentru un eventual atac asupra regiunii transnistrene este falsă și manipulatoare.

„Că între timp se mai desfășoară întăriri, este firesc. Poate și în contextul discuțiilor privind o eventuală nouă ofensivă rusească în partea de Sud despre care vorbesc foarte mulți militari. Anume în acest context au loc întăriri suplimentare. Suntem fermi convinși de faptul că nu Ucraina este statul agresor. Sunt și din cei care doresc să prezinte Ucraina ca un stat care creează probleme în această regiune. Este un steag fals, o încercare de distragere a atenției și o transferare a responsabilităților”, a punctat vicepremierul pentru Reintegrare.

Anterior, ministerul rus al Apărării a anunțat că Kievul își concentrează trupe la granița cu Republica Moldova, planificând un atac asupra regiunii transnistrene. Potrivit Kremlinului, orice atac asupra militarilor și pacificatorilor ruși din regiune va fi perceput ca un atac asupra Federației Ruse.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.