Nu există nicio dorință din partea negociatorilor de la Tiraspol ca regiunea transnistreană să fie implicată în război. Asigurările sunt date de vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian. Viceprim-ministrul spune că probabilitatea unor noi tentative de a destabiliza situația din regiune este mare, însă nici societatea și nici decidenții politici din stânga Nistrului nu-și doresc escaladarea războiului din Ucraina, notează IPN.
Vicepremierul pentru reintegrare recunoaște că în contextul războiului din Ucraina, regiunea transnistreană reprezintă un factor de destabilizare. Potrivit oficialului, cel puțin teoretic, există riscul ca acest conflict să se extindă. De asemenea, Serebrian spune că există riscul unor noi tentative de a crea panică în regiune, întrucât în stânga Nistrului există elemente pro-război care-și doresc tensionarea situației.
„Nu putem spune că pericolul lipsește complet. Dacă avem un conflict înghețat, este clar că avem o problemă. Probabilitatea ca acest conflict să escaladeze, cel puțin teoretic, există. Pe o scară de la 1 la 10, probabilitatea este de 4. În discuțiile cu partenerii de negocieri de la Tiraspol, n-am sesizat dorința implicării în conflict. Pentru a stabili cine se face vinovat de provocările din stânga Nistrului, noi insistăm ca acces la materiale să aibă colegii noștri de la OCSE. Acesta ar fi primul pas care ne-ar convinge că partea transnistreană își dorește să facă lumină asupra acestor tentative de destabilizare. OSCE participă la ambele formate de negocieri, ei cunosc foarte bine regiunea și problemele de ordin intern. Atât timp cât există acest conflict înghețat, riscul unor noi destabilizări persistă”, a spus Oleg Serebrian în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la RTR Moldova.
În același timp, Oleg Serebrian spune că în procesul de obținere a statutului de țară candidat la aderare, conflictul transnistrean nu ar trebui să reprezintă o piedică. Potrivit oficialului, deși latent, reintegrarea Republicii Moldova are loc.
„Toate cele 3 state care au depus cerere pentru a obține statutul de candidat la aderare, au conflicte teritoriale. Toate conflictele sunt complicate, dar noi suntem avantajați, chiar și în comparație cu Georgia. Noi avem discuții cu Tiraspolul, la noi demult nu s-a împușcat. La nivelul societății, totuși, există un grad de reintegrare. Are loc o reintegrare latentă a societății, a proceselor economice, iar după 24 februarie această reintegrare chiar s-a intensificat. Uniunea Europeană are față de Ucraina o obligație morală. Iar dacă Ucrainei i se va acorda acest statut pentru că țara este în război, nouă trebuie să ni se ofere acest statut pentru că menținem pacea”, a mai spus vicepremierul pentru Reintegrare.
Acum două zile, europarlamentarul Siegfried Mureșan a anunțat că Parlamentul European cere acordarea statutului de stat candidat Ucrainei și Republicii Moldova la Consiliul European din 23-24 iunie. Mureșan a precizat că președinții grupurilor politice din Parlamentul European au adoptat o declarație comună în acest sens. Potrivit oficialului, „este timpul ca și celelalte instituții europene să-și arate mai clar susținerea pentru parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova prin acordarea statutului de stat candidat pentru cele două țări”.