Oleg Serebrian crede că partidele necomuniste din CMC ar trebui să accepte preşedinţia liderului PL

Partidele politice critică nejustificat intransigenţa Partidului Liberal (PL) în ce priveşte aspiraţia liderului acestuia să devină preşedinte al Consiliului municipal Chişinău (CMC), este de părere preşedintele Partidului Social Liberal (PSL), Oleg Serebrian. Acesta a declarat marţi, 18 septembrie, într-o conferinţă de presă că PL urmează exemplul altor partide care s-au condus, în cazul consiliilor raionale, după principiul că preşedinţia revine formaţiunii care a acumulat o majoritate relativă. „Dacă s-a mers pe formula că „unul mai mult înseamnă că preşedinţia îmi revine”, logic este că la Chişinău Urecheanu şi alţii ar trebui să accepte ca preşedinţia CMC-ului să-i revină lui Mihai Ghimpu”, a menţionat Oleg Serebrian. Preşedintele PSL a regretat că nu în toate raioanele în care forţele necomuniste au obţinut o majoritate a fost posibilă formarea coaliţiilor. Serebrian afirmă că un motiv ar fi şi faptul că în teritoriu, deseori, listele sunt completate cu oameni care nu ţin neapărat de formaţiunile politice în cauză. Ca rezultat, după alegeri, consilierii scapă de sub influenţa partidelor pe listele cărora au fost aleşi. CMC nu a reuşit să alegă până în prezent nici viceprimarii capitalei şi nici preşedintele Consiliului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE