Un grup de iniţiativă a depus luni, 28 iulie, actele la Ministerul Justiţiei (MJ) pentru a forma un nou partid politic. Asociaţia obştească „Casa Noastră Chişinău” va deveni Partidul „Casa Noastră Moldova” în cazul unui aviz pozitiv al MJ, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele grupului de iniţiativă, consilierul municipal Oleg Onişcenco, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că în acest scop au fost colectate peste 5000 mii de semnături din mai multe raioane din ţară. „Toate actele sunt în ordine şi nu se aşteaptă la un raspuns negativ din partea MJ”, a spus Onişcenco, Potrivit lui, viitorul partid politic va participa la alegerile parlamentare din 2009. El s-a arătat optimist şi în ceea ce priveşte şansele accederii în parlament, deşi şi-a exprimat speranţa că partidul de guvernământ va micşora pragul electoral de la 6% la 5%. Onişcenco a menţionat că intenţionează în următorii 5-7 ani să lucreze pentru ca partidul „Casa Noastră Moldova” să devină una dintre principalele forţe politice de pe eşichierul politic din Moldova. Formaţiunea se declară „de centru-stânga, cu aspecte social-democratice şi cu mai multe segmente patriotice”. Ideea de bază a partidului prevede „unirea societăţii moldoveneşti şi a forţelor politice din Republica Moldova”. Grupul de iniţiativă pledează pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Întrebat cum va arăta, după părerea sa, Parlamentul moldovean după alegerile din 2009, Onişcenco a dat cele mai multe şanse Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi Partidului Popular Creştin-Democrat. Referitor la formaţiunile de centru-dreapta sursa citată a spus că „este o situaţie foarte neclară”, însă viitorul parlament va fi „unul de coaliţie”, în care cel mai greu cuvânt îl va avea PCRM.