Oleg Onişcenco îşi face partid

Votul de demitere a lui Mihai Ghimpu din funcţia de preşedinte al Consiliului municipal Chişinău (CMC), a fost unul personificat, venit din partea lui Oleg Onişcenco, şi nu reprezintă opţiunea politică a Partidului Umanist din Moldova (PUM), la fel ca şi declaraţiile împotriva primarului de Chişinău, Dorin Chitoacă, a menţionat vineri, 28 pentru Info-Prim Neo preşedintele formaţiunii, Ion Mereuţă. Solicitat să comenteze aceste declaraţii Onişcenco a confirmat că toate acţiunile şi luările de cuvânt în cadrul CMC au fost făcute din nume propriu şi nicidecum din partea PUM. Mai mult decât atât, Onişcenco afirmă că reprezintă interesele unei alte formaţiuni, care este în proces de constituire. „Am încercat de mai multe ori să ducem tratative cu Oleg Onişcenco referitor la atitudinea pe care o are în CMC, dar de fiecare dată nu am reuşit să ajungem la compromis, dumnealui fiind o persoană agresivă”, a declarat Ion Mereuţă. Liderul PUM a ţinut să menţioneze că Oleg Onişcenco nu a făcut niciodată parte din partid. În altă ordine de idei, Mereuţă a declarat că PUM a avut dintotdeauna dorinţa de a face parte din fosta coaliţie democratică. „Am vrut de la bun început să facem parte din această coaliţie, dar nu a fost posibil din diverse motive. Politica este un joc murdar, fiecare cu interesele sale mercantile”, a menţionat Ion Mereuţă. PUM nu-şi asumă nici o responsabilitate faţă de comportamentul consilierului Oleg Onişcenco, declaraţiile fiind sunt individuale fără a avea ceva în comun cu obiectivele PUM, a declarat consilierul Sergiu Cireş. „Dacă veţi consulta stenogramele, vă veţi convinge că nu am spus niciodată că declaraţiile mele sunt din partea PUM”, a declarat pentru Info-Prim Neo Oleg Onişcenco. Potrivit lui, denumirea viitoarei fracţiuni din care va face parte este „Partidul Casa Noastră Moldova”, iar pe data de 28 iunie, la ora 11.00 va avea loc congresul de fondare a noii formaţiuni politice. Consilierul spune că platforma politică a partidului pune accent pe patriotism, interesele naţionale ale poporului moldovenesc, iar pe listele partidului sunt deja înscrise peste 5 mii de membri. Iniţiativa de a forma un nou partid tocmai acum, a intervenit pentru că interesele PUM nu coincid cu interesele viitoarei formaţiuni, a precizat Onişcenco.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.