Oi sfâșiate de șacali în raionul Ungheni

Peste 40 de oi au fost atacate de șacali, săptămâna trecută, în raionul Ungheni. Informația a fost prezentată astăzi la o conferință de presă de către reprezentanții Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova.

Contactat de IPN, președintele raionului Ungheni, Ghenadie Mitriuc, a precizat că joia trecută, în satul Măgurele, au fost depistate 22 de oi ucise. Unsprezece oi au supraviețuit, iar alte tot atâtea au dispărut fără urmă. Faptul a fost constatat la fața locului de reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, ai Inspectoratului Ecologic de Stat, ai Poliției și  autorităților publice locale.

Din spusele martorilor, oile au fost atacate de șacali. În preajma satului Măgurele există o pădure, unde acele animale se pot ascunde. „Prezența șacalilor a fost constatată în zona respectivă încă anul trecut. Nu cunoaștem de unde au apărut în zona satului Măgurele”, a menționat Ghenadie Mitriuc, care nu a putut confirma dacă animalele sălbatice au ajuns în raionul Ungheni din România.

Reprezentanții Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova au solicitat urgentarea aprobării cotelor de vânătoare de către Guvern, aducând drept argument al necesității urgente de a deschide sezonul de vânătoare și cazul din raionul Ungheni, legat de ravagiile pe care le fac șacalii în turmele de oi.

Anterior s-a relatat despre prezența șacalilor și în alte regiuni ale Republicii Moldova –  în satul Tabani, raionul Briceni, unde aceștia de asemenea au atacat turme de oi, în raioanele Cahul și Ștefan Vodă, unde au atacat gospodării private. Oamenii adesea îi confundă cu câinii vagabonzi.

Conform observațiilor specialiștilor, șacalii trec peste Prut, din România, dar pot veni și din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova în căutarea prăzii. Cazul din satul Măgurele a arătat că există haide constituite și stabilite în pădurile de pe teritoriul Republicii Moldova.  De regulă, șacalii nimicesc fazani, rațe, păsări de curte, oi și alte animale, atât domestice, cât și sălbatice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.