Oficial FMI la Chișinău: Demonstrăm suportul puternic pentru Moldova

Fondul Monetar Internațional va continua să sprijine Republica Moldova și poporul ei. Declarația îi aparține directorului general adjunct al FMI, Kenji Okamura, și a fost făcută după întrevederea cu președinta Maia Sandu. Oficialul a spus că a venit la Chișinău pentru a demonstra suportul puternic pentru Moldova în promovarea reformelor, ca țara să poate face față provocărilor, transmite IPN.

„Este o mare onoare pentru mine să mă întâlnesc cu președintele Republicii Moldova Maia Sandu aici, la Chișinău. Mă bucur mult că mă aflu aici, aceasta fiind prima vizită a conducerii Fondului Monetar Internațional în Republic Moldova în acest secol”, a declarat Kenji Okamura.

Oficialul a spus că are două motivații majore, care l-au făcut să vină în Republica Moldova. „În primul rând, pentru a vedea aici pe loc ospitalitatea voastră extraordinară, manifestată față de refugiații ucraineni, în condițiile actuale foarte dificile. În al doilea rând, pentru a demonstra suportul nostru puternic pentru Moldova în promovarea reformelor, ca să puteți face față provocărilor”, a notat oficialul FMI, citat într-un comunicat de presă.

Kenji Okamura intenționează să viziteze mai multe locuri, să asculte părerile oamenilor de aici și să afle mai multe despre situația actuală și cum FMI ar putea ajuta Republica Moldova.

„Și cel mai important, sunt aici pentru ca să vă asigur că FMI va continua să sprijine Republica Moldova și poporul ei. De asemenea, facem apel la comunitatea internațională să sprijine Moldova ca să poată face față consecințelor războiului din Ucraina”, a mai spus oficialul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.