Oficial european îndeamnă autorităţile de la Chişinău să dea caracter durabil reformelor

Preşedintele comisiei politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok, salută depăşirea crizei politice în Republica Moldova şi încurajează autorităţile de la Chişinău să dea caracter durabil şi ireversibil reformelor de modernizare a ţării, prin consolidarea instituţiilor democratice, combaterea corupţiei şi reformarea justiţiei. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, care se află într-o vizită oficială la Bruxelles, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.

Cei doi oficiali au discutat  subiecte ce vizează procesul de implementare a agendei de reforme asumate în realizarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova, ultimele evoluţii înregistrate în dialogul politic UE – Republica Moldova şi dezvoltarea Parteneriatului Estic, şi despre ultimele evoluţii din regiunea transnistreană.

Igor Corman a pledat pentru intensificarea relaţiilor de cooperare la nivel inter-parlamentar. În context, cei doi oficiali au discutat despre posibilitatea participării lui Igor Corman la o şedinţă a Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European ulterior prezentării recomandărilor Comisiei privind abolirea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.

În conformitate cu Planul de acţiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize, îndeplinirea tuturor obiectivelor de referinţă va permite Comisiei Europene să înainteze Parlamentului European şi Consiliului UE propunerea de a ridica obligativitatea vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.