Octavian Țîcu: Liderii europeni au dat dovadă de mare curaj când au ales Republica Moldova să fie gazdă a Summitului CPE

Liderii europeni au dat dovadă de mare curaj în momentul în care au ales Republica Moldova drept țară unde va fi organizat Summitul Comunității Politice Europene. De această părere este fostul deputat, doctor în istorie, Octavian Țîcu. În cadrul dezbaterii publice cu genericul „Adunarea Națională din 21 mai - mizele evenimentului și riscuri politice în contextul Summitului Comunității Politice Europene”, organizată de Agenția de presă IPN, el a declarat că acest eveniment relevă decizia liderilor europeni de a plasa Republica Moldova pe harta politică a Europei.

„Să ne imaginăm curajul liderilor europeni atunci când au ales Republica Moldova pentru a doua reuniune. Menționez acest curaj al liderilor europeni pentru că, închipuiți-vă, trei chestiuni extrem de complicate: războiul din Ucraina, faptul că avem în stânga Nistrului o situație de conflict înghețat, de separatism întreținut de regimul de la Moscova și al treilea motiv, faptul că avem o situație relativ instabilă în Republica Moldova din punct de vedere politic. Instabilitatea este atât din cauza felului în care s-au antagonizat oamenii pe parcursul acestui an de război, cât și din cauza destabilizărilor organizate de partidele putiniste și alegerile din Găgăuzia”, declară doctorul în istorie Octavian Țîcu.

Potrivit lui, Comunitatea Politică Europeană s-a dorit a fi o platformă de discuții, care să pună pe picior de egalitate atât membrii, cât și țările care nu sunt membre ale Uniunii Europene. „S-a luat în calcul faptul că anumite state nu sunt membre ale UE, dar ar trebui să facă parte dintr-un dialog politic al UE, care să prevadă mai multe chestiuni legate de: securitate, insecuritate, democratizare, criza energetică ș.a. Este cu siguranță evenimentul central al primei jumătăți a acestui an, care va aduce la Chișinău 47 de lideri a-i acestei comunități”, a spus Țîcu.

Octavian Țîcu susține că summitul va oferi un impuls deosebit reflecțiilor legate de viitorul Republicii Moldova, chiar dacă anumite rezultate imediate nu vor fi. „Gândiți-vă la impactul pe care îl va avea prezența liderilor europeni de talie mondială în Republica Moldova. Și în tot acest amalgam de lucruri extraordinare, cetățenii moldoveni ar fi cumva impasibili și lăsați deoparte de acest proces. Această reuniune nu va aduce imediat anumite schimbări. Din punctul meu de vedere, principalul motor al schimbărilor în Republica Moldova este UE. Faptul că facem parte din această comunitate, creează o alternativă clară de dialog și ieșirea din CSI este tocmai oportună în ajunul acestui summit, întrucât transmite un mesaj clar”, spune el.

Totodată, Octavian Țîcu a menționat că organizarea Adunării „Moldova Europeană” de către președintele țării, Maia Sandu, este oportună în contextul organizări summitului CPE la început de iunie. „Vin cu un îndemn către cetățenii Republicii Moldova să iasă la această manifestare, nu pentru Maia Sandu, PAS sau oricare alt politician, ci pentru ei, întrucât este o sărbătoare europeană, să ne bucurăm că am devenit un stat candidat la aderare la UE și vrem să fim în Europa. Este o chemare pe care o făceam atunci când luptăm împotriva regimului Plahotniuc, nu va fi o confruntare, ci o sărbătoare”, a adăugat Octavian Țîcu.

Istoricul a menționat că manifestația de duminică poate fi un moment bun pentru ca liderii politici pro-europeni din Republica Moldova să înțeleagă esența profundă a lucrurilor care se întâmplă și să meargă mână în mână. „Această adunare poate fi un început de dialog politic, vom vedea ce mesaj vor avea cei prezenți pe scenă și reacția oamenilor. Văd foarte mult scepticism și lucrul ăsta nu ne încurajează deloc. Noi, din punct de vedere ideologic, avem doar două viziuni politice – una este cea unionistă și alta este această viziune sovietică, comunistă”, a mai spus el.

Dezbaterea publică cu genericul „Adunarea Națională din 21 mai - mizele evenimentului și riscuri politice în contextul Summitului Comunității Politice Europene”  s-a desfășurat în cadrul proiectului „Sprijinul Integrării Europene prin impulsionarea discuției în mass-media privind organizarea summitului Comunității Politice Europene în Moldova - CPE”, susținut de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.